VIDEO Vlad Chiricheș, prima conferință de presă după revenirea la FCSB! Aici toate declarațiile fundașului 

Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Vineri 28 Iulie 2023, 14:21
Data actualizarii: Vineri 28 Iulie 2023, 14:51

Vlad Chiricheș (33 ani) s-a întors la FCSB la zece ani distanță de la plecare. 

Fundașul a fost prezentat oficial de vicecampioana României în cursul zilei de marți, 25 iulie, după ce a semnat, în urma a lungi negocieri. Vlad Chiricheș a susținut și prima conferință de presă de la revenirea la FCSB. 

„Să vă spun eu ceva, sunt foarte fericit și mândru că m-am întors. O simt ca un semn, după 10 ani să revin la echipa care m-a ajutat să trec la următorul nivel, să mă dezvolt în carieră, e o mândrie și o fericire să mă întorc”, a început Vlad Chiricheș. 

Declarațiile lui Vlad Chiricheș la conferința de presă

despre banderolă: „Consider că a fi un lider înseamnă mai mult decât a purta o banderolă”

despre mesajele lui MM ca să îl convingă: „Am vorbit, nu am numărat mesajele, ne-am întâlnit de multe ori la sală, ne-am pregătit împreună”


cine a pus cea mai mare presiune: „Pinti și Elias în fiecare zi mă tachinau cu această idee, ei doi au fost poate cei mai înverșunați” 


despre revenirea la FCSB: „Îmi doresc să am un sezon foarte bun la Steaua, să câștig campionatul cu ei, iar apoi vreau să las lucrurile să se întâmple în mod firesc, nu mă gândesc acum ce o să fie peste un an sau peste doi. Lucrurile vor merge ca pe ace”. 


despre accidentări: „Voiam să vorbesc despre acest aspect, am văzut în ultimele săptămâni vorbe aruncate cu ușurință și răutate. Să fiu numit pacient, multe altele, cred că e prea mult și pentru ce am făcut eu ca sportiv pentru fotbalul românesc aș merita mai mult respect. Am încercat să mă pregătesc mereu la 100%, să am o alimentație bună, dar au fost momente când corpul meu a cedat, nu a fost sub controlul meu. 

Sunt într-o formă foarte bună, lucrez foarte bine, cu cei mai buni preparatori. Sper să mă țină asta la cel mai bun nivel. Am încredere foarte mare în ei și sunt sigur că mă pot ajuta să fiu la un nivel foarte bun”. 


despre revenirea în Ghencea: „Asta mi-aș dori cel mai mult, ar fi extraordinar pentru suporteri să jucăm în Ghencea. Am văzut cât de iubită e echipa în această perioadă, cât de așteptată e să revină în casa ei, sperăm să revenim acolo”. 


despre posibilitatea de a lucra cu Pintilii: „Avem o relație foarte bună, e clar că tot staff-ul îmi spunea zilnic să vin. Mă tachinau în tot felul de situații, a fost o chestie frumoasă”


liderul din vestiar: „Ar fi culmea să spun că voi fi lider, sper să transpun în teren la fiecare meci, antrenament, în vestiar, experiența pe care am acumulat-i în acești ani” 


despre decizia de a semna: „Ar fi trebuit să le mulțumesc în primul rând patronului, lui MM, că s-au gândit la mine și au avut încredere că pot fi elementul care să ajute echipa să câștige campionatul, să ajungă în grupele Conference League. De aici a plecat totul. Ei au avut dorința asta și până la urmă ne-am înțeles. 

A fost ciudat la început, dar am avut cumva un feeling că s-ar gândi la mine, înainte să vorbim, a rămas atât, dar apoi când am primit un telefon de la patron mi-a surâs ideea. Probabil e puțin greu la început, după 10 ani plecat să revii așa rapid a fost ciudat. 

Vreau să ajut echipa să câștige campionatul și să reprezinte ce e ea, de fapt, campioana României. Scenariul perfect îl pot numi doar la sfârșitul campionatului, când sper să devenim campioni. Până atunci este o speranță că lucrurile vor merge bine, o să muncim foarte mult, voi încerca să mă ridic la cel mai înalt nivel și să ajut echipa să câștige campionatul”.


Vlad Chiricheș, prezentat oficial la FCSB

„Bine ai venit acasă, Vlad Chiricheș!

FCSB anunță că a ajuns la un acord cu Vlad Chiricheș, care va îmbrăca din nou tricoul cu numărul 21 al echipei noastre.

Internaționalul român în vârstă de 33 de ani, care a plecat de la clubul nostru la Tottenham Hotspur în 2013, a mai evoluat în acești zece ani petrecuți în străinătate și pentru SSC Napoli, US Sassuolo și US Cremonese.

Clubul nostru îi urează Bun venit acasă și să aibă parte de multe succese în tricoul roș-albastru!”, se arată pe pagina oficială de Facebook a FCSB.

În 2013, Vlad Chiricheș a devenit cel mai scump jucător transferat de la o echipă din campionatul României. Tottenham l-a cumpărat pentru 9,5 milioane de euro, o sumă-record la acea vreme.

Vlad Chiricheș e cotat la 900.000 de euro, conform site-urilor de specialitate, și a evoluat de-a lungul carierei sale la echipe precum FC Ardealul, Curtea de Argeș, Benfica U19, Pandurii, FCSB, Tottenham, SSC Napoli, Sassuolo și Cremonese.

La Cremonese, Vlad Chiricheș a bifat 17 apariții, nu a reușit să marcheze niciun gol și nici să paseze decisiv în vreo situație. Peste 1000 de minute a îmbrăcat fundașul central tricoul clubului care a retrogradat la finele sezonului trecut.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!