VIDEO EXCLUSIV Unirea Slobozia se mută după promovarea istorică! Care e cel mai mare salariu din echipa lui Adrian Mihalcea

Unirea Slobozia a reușit o promovare istorică în Liga 1 sub comanda lui Adrian Mihalcea, deși ialomițenii nu se aflau printre favoriți la startul sezonului.

Unirea Slobozia a câștigat clar play-off-ul din Liga 2. Formația lui Adrian Mihalcea a promovat direct, cu 60 de puncte, clasându-se peste Corvinul Hunedoara (52p) și CSC Șelimbăr (51p), formații fără drept de promovare. Ialomițenii merg  direct în Liga 1 alături de Gloria Buzău, în timp ce CS Mioveni și Csikszereda vor juca barajul cu FC Botoșani, respectiv Dinamo.

Adrian Mihalcea: "Cel mai mare salariu la noi a fost de 3.000 de euro. Am avut buget de locurile 10-13 în Liga 2"

Invitat la emisiunea Arena SPORT.RO, Adrian Mihalcea spune că promovarea Sloboziei în Liga 1 poate fi considerată un miracol. Antrenorul Uniri oferă detalii despre bugetul redus din acest sezon al clubului și spune că salariul cel mai mare din acest an a fost de 3.000 de euro.

"Ăsta chiar a fost un miracol! A fost un moment extraordinar de prielnic și am reușit. Dacă n-am fi reușit anul acesta, nu știu când s-ar mai fi ivit un alt moment, ținând cont că anul viitor vor fi Craiova și FC Argeș în Liga 2. Pentru Slobozia și pentru mine este un moment istoric.

Declarativ o spuneam (n.r - că visează la promovare), dar nu simțeam lucrul acesta. Noi eram axați pe play-off. Ei rataseră anul trecut în play-off, își doreau anul acesta să revină în primele 6 și ăla a fost punctul nostru de plecare. Sincer, noi am avut un buget de locurile 10-13. Statistic! 

Noi am avut 5,5 milioane de lei de la Consiliul Județean, practic 1,1 milioane de euro. Plus din sponsorizări s-au mai strâns aproape 200.000 de euro, dar vorbim de bani pentru tot clubul, nu numai pentru echipa de fotbal. Noi avem 6-7 grupe de juniori, două grupe de fotbal feminin. Se plătesc antrenori, se plătește chirie la stadion. Plătim aproape orice, inclusiv benzina pentru autocar. Salariul maxim la noi, salariu pe care l-au avut doar patru fotbaliști, a fost de 3.000 de euro. Noi atât am putut", a spus Adrian Mihalcea, la Arena SPORT.RO.

Unirea Slobozia va juca în București sau lângă București meciurile de acasă

În Liga 1, Unirea Slobozia nu va putea juca meciurile de acasă pe bătrânul stadion "1 Mai" din localitate. Ialomițenii se vor muta fie în București, pe Arcul de Triumf, fie lângă București, în prezent fiind luate în calcul mai multe variante.

"La începutul campionatului vom juca meciurile de acasă ori pe Arcul de Triumf, ori pe un stadion din jurul Bucureștiului, că e Voluntari, că e Chiajna... vom decide. Sunt discuții cu șefii acestor stadioane. Vrem să fim aproape de Slobozia, vrem să avem condiții bune, iar stadioanele să fie omologate pentru Liga 1.

La Slobozia au început lucrările. Se va schimba în totalitate suprafața de joc, vor fi toate sistemele de încălzire și tot ce necesită o licențiere de Liga 1. Se va moderniza stadionul, se vor mări vestiarele. 

Pe acest stadion din Slobozia am început fotbalul profesionist. Are o capacitate de 5.400 de locuri, e mai mare decât cel de la Farul și mai mare decât cel de la Voluntari. E un stadion comunist, are pista aceea, nu e doar pentru fotbal, dar vom încerca să-l modernizăm cât se poate, cât să putem evolua. Logic ar fi ca în câțiva ani să se construiască un stadion nou", a mai spus Adrian Mihalcea.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!