A revenit cea mai importantă competiție de cluburi din Europa, și anume UEFA Champions League. Din nefericire, mă tot chinuie comparația asta cu fotbalul de la noi. Nu știu de ce-mi fac atât rău singur, dar ce să fac? Sunt român, patriot și nu pot să nu fiu indignat de starea actuală a fotbalului nostru.

Când vezi în ce viteză se joacă acest sport în competiția numărul unu a Europei, te întrebi dacă nu cumva noi suntem la altă secție, parcă nu la fotbal. Dar, din păcate, nu, tot fotbal jucăm și noi, și ei. Doar că diferența este foarte mare, iar această diferență este făcută, în primul rând, de aspectul atletic, adică cel fizic.

Dacă luăm statisticile cu kilometrii alergați de fotbaliștii care evoluează în UCL și comparăm cu cât aleargă un fotbalist în Superligă, vom vedea o diferență de cel puțin 2-3 kilometri în plus pentru cei care joacă în UCL. Și aici adăugăm și ritmul în care se aleargă, care este total diferit, evident, nu în favoarea fotbalului nostru.

Cum este posibil?

Păi, este foarte simplu:

ANTRENAMENTUL FIZIC!

În România, antrenamentele fizice sunt mult inferioare celor din Vest. Chiar dacă aducem preparatori care au lucrat pe lângă cluburi cunoscute din Europa, logistica este mult inferioară, iar cel mai important aspect, negativ, evident, este acela că fotbalistul român nu mai tolerează antrenamentele foarte puternice. Odată cu ei, și străinii care vin în România.

Cu alte cuvinte, nu mai poți să tragi de fotbalistul român la maximum! De multe ori, auzim că antrenori au fost demiși de către patroni pentru că „îi rupeau pe jucători” la antrenamente. De necrezut, nu?

Se întâmplă în România zilelor noastre, atunci când 3-4 jucători plâng pe la ușa conducătorului că sunt obosiți și nu pot juca la adevărata lor valoare. Care o fi aia?

Când a apărut pe Prime serialul lui Juventus, acum vreo câțiva ani, m-au șocat spusele lui Pirlo, tehnicianul piemontezilor de atunci: „Sunt obosiți? Să fie sănătoși, asta le este meseria, pentru asta sunt plătiți! Pe vremea mea, Conte (antrenorul lui Juve de atunci) ne alerga până când vomitam pe teren”!

Atenție, din echipa lui Juventus de atunci făceau parte nume grele ca Ronaldo, Buffon, Chiellini sau Bonucci. Nu cred că s-au dus la Agnelli să-i spună să-l demită pe Pirlo…

Așadar, la noi încă nu s-a înțeles că aspectul fizic face diferența în fotbalul modern. Nici acum!

Orele de stat în sala de forță, dieta, vitaminizarea, odihna și, obligatoriu, antrenamentul mental, adică, într-un cuvânt: profesionalismul.

De aici și rezultatele extrem de slabe pe care echipele din România le au an de an în Europa.

Toate aceste rezultate se trag de la lipsa de toleranță a fotbalistului român la antrenamentul fizic, la efortul dus la extrem.

Încă de la copii și juniori, fotbalul românesc nu pune accent pe pregătirea fizică, ci pe antrenamentul de posesie. Încă nu ne dăm seama că una fără alta nu se poate. Acordăm prea mult timp jocului cu pase repetate și neglijăm partea de dezvoltare atletică.

La juniori, suntem buni, suntem tehnici, chiar încântători, dar când ajungem la seniori… dezastru.

În era în care fotbalul a devenit „atletism cu mingea la picior”, noi încă ne visăm „brazilienii din Balcani”.

Somn ușor, Superliga!