„Plec de la FCSB!” Marius Baciu și-a anunțat jucătorii că pleacă. Cum a reacționat vestiarul

„Plec de la FCSB!” Marius Baciu și-a anunțat jucătorii că pleacă. Cum a reacționat vestiarul Superliga

Antrenorul Marius Baciu a hotărât să se despartă de FCSB, pe fondul negocierilor purtate de conducere cu alți tehnicieni.

Potrivit unor surse din anturajul echipei, citate de ProSport, tehnicianul roș-albaștrilor nu mai dorește să continue pe banca tehnică. Iritat de faptul că patronul echipei a inițiat discuții cu antrenori precum Ianis Zicu și Adrian Mutu chiar în timpul pregătirii următoarelor partide, Baciu a luat o hotărâre radicală.

Acesta le-a transmis fotbaliștilor intenția sa în cursul zilei de luni: „Plec de la FCSB, nu se mai poate, e prea mult!”. Vestea a provocat o reacție imediată în rândul jucătorilor, care au încercat să îl convingă să nu părăsească echipa.

  • Marius baciu

Scindare între patronat și vestiar

Atitudinea conducerii i-a nemulțumit nu doar pe membrii staff-ului tehnic, ci și pe suporteri. Galeria condusă de Gheorghe Mustață și-a exprimat public susținerea pentru actualul antrenor și a respins ideea aducerii unor tehnicieni cu trecut dinamovist.

Situația tensionată survine la scurt timp după eșecul suferit sâmbătă de FCSB pe Stadionul „Arcul de Triumf”, scor 1-2, în fața rivalei Dinamo. Imediat după partidă, Gigi Becali a confirmat tratativele purtate cu alți atrenori.

„Da, da, da, așa este (n.r. despre contactarea lui Ianis Zicu). Și au zis suporterii că fac scandal mare. Ei vor stelist, așa vor, așa fac. Eu stau în pat, la televizor. Charalambous și Pintilii oricând sunt bineveniți să facem tovărășie. Am câștigat milioane cu ei”, a spus Gigi Becali după meciul cu Dinamo.

Deși inițial patronul acceptase să îi acorde credit tehnicianului până la viitoarea pauză competițională la insistențele liderilor de galerie, actualul context l-a determinat pe Marius Baciu să nu mai aștepte o decizie din partea conducerii și să facă el pasul în spate. În acest moment, antrenorul beneficiază doar de susținerea jucătorilor și a fanilor, în timp ce conducerea administrativă caută deja variante de înlocuire.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!