CFR Cluj a remizat în fața Farului, scor 0-0, într-un meci din runda a opta din Superliga. Denis Alibec, Cristi Ganea și Lorenzo Biliboc au trecut pe lângă deschiderea scorului. 

Ovidiu Sabău, nemulțumit de rezultatul de la Cluj: „Greșelile puteau să ne coste”

Antrenorul Farului a subliniat că și-ar fi dorit victoria în meciul cu CFR Cluj, pentru că echipa sa și-a creat multe ocazii.

Ioan Ovidiu Sabău a explicat că jocul echipei l-a mulțumit, dar elevii săi trebuie să lucreze la ultima pasă.

Tehnicianul a dezvăluit că Farul ar mai putea aduce un atacant în această fereastră de transferuri.

„Sunt nemulțumit de rezultat și de ocaziile pe care nu le-am finalizat, dar sunt mulțumit de dinamică, atitudine, joc. Cred că au fost și câteva greșelii care puteau să ne coste, pentru că noi le-am dat șansă să își creeze acele două ocazii de gol.

Avem jucători foarte talentați, tineri, dar trebuie ajutați și trebuie să aibă altă intensitate, altă concentrare, pentru că au calitate și au valoare. Eu sunt aici să îi ajut, trebui să își fixeze obiective și să nu se mulțumească cu puțin.

Am arăta în marea parte a jocului bine, am jucat dintr-o atingere, ne-am creat ocazii, dar ar trebuie să ne îmbunătățim la ultima pasă, să nu grăbim în anumite zone, dar sunt lucruri la care lucrăm și cred că le vom pune la punct.

Denis Alibec își va reveni, pentru că vine după o accidentare și nu îi va fi ușor, dacă vom mai avea nevoie de încă un atacant probabil vom mai aduce. Există concurență și conștientizăm că trebuie să se vadă și în timpul jocului ce lucrăm la antrenamente. În mare, sunt nemulțumit de rezultat”, a spus Ioan Ovidiu Sabău.