Monologul lui Hagi după vânzarea lui Mazilu: "Am buget de 3 milioane! Echipe din Liga 2 plătesc mai bine. O spun acum"

Gica Hagi Farul Constanta Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 14 Iulie 2023, 15:30
Data actualizarii: Vineri 14 Iulie 2023, 15:29

Gică Hagi, managerul tehnic de la Farul Constanța, a susținut o conferință de presă înaintea meciului cu FC Hermannstadt în care a vorbit din nou despre bugetul modest al clubului său.

Întrebat despre vânzarea lui Adrian Mazilu în Premier League, la Brighton & Hove Albion, Gică Hagi a dus discuția într-o altă zonă, ținând un monolog de aproape 10 minute despre bugetul redus al Farului, diferența foarte mare dintre clubul său și multe altele din Liga 1, dar și despre faptul că își dorește să devină curând doar acționar minoritar în cadrul clubului.

Gică Hagi: "Bugetul Farului nu depășește 3 milioane. Echipe din Divizia B poate plătesc mai mult decât noi"

În discursul său, Hagi, pe lângă faptul că a cerut sprijinul întregii regiuni Dobrogea, a spus de mai multe ori că Farul nu își poate propune obiective mărețe nici în competițiile europene, nici în Liga 1. "Regele" consideră că titlul câștigat în sezonul trecut a fost o performanță imposibilă devenită posibilă, având în vedere bugetul și transferurile făcute.

"Noi producem jucători, noi facem, noi am produs performanță. Ofertele le discutăm și încercăm să găsim soluții. Clubul nu s-a schimbat cu absolut nimic, are aceeași identitate. Noi nu putem să concurăm cu cele mai bune echipe din România pentru că nu putem. Când o să fim toți împreună, toată regiunea, tot orașul la nivel administrativ, atunci clar că putem aduce jucători mai scumpi, adică să poți plăti mai mult. Ne dorim lucrul ăsta, e preconizat pe următorii 5 ani, dar, dacă nu ai, nu cred că putem risca sau să mergem în zone dificile. Mergem pe politica din ultimii ani, care a fost fantastică dintr-un punct de vedere, acela că am cucerit titluri, trofee, la juniori și la seniori. Suntem echipa care a făcut bine, dar nu putem să fim în Europa la nivel foarte mare cu salarii foarte mici. Nu poți, n-ai cum cu bugetul pe care îl avem acum, care e 50% din toate cheltuielile clubului și care nu depășește 3 milioane. Nu poți să ai pretenții să fii cel mai bun din Europa. Mai bine termin aici. (...)

La câți bani ai, îți propui un lucru. Farul, la câți bani are, are buget de rămânere în prima ligă. Punct! Echipe din Divizia B poate plătesc mai mult decât noi, cu toate că și noi plătim acum foarte bine, dar nu cât trebuie. Am încercat să facem o politică foarte bună, care s-a dovedit a fi fantastică, pentru că am ieșit cei mai buni din România, dar cu 3 milioane eu nu cred că poți aspira să fii cel mai bun din România. Mai bine o spun de la început ca să știm lucrurile. Noi muncim, avem un lot competitiv, foarte bun. Mulți dintre jucători rămân cu noi, inclusiv Mazilu, ceea ce ne va ajuta foarte mult, dar pe termen scurt-mediu la Constanța trebuie să se vadă în plan administrativ că e echipa tuturor. (...)

Nu e echipa mea, e echipa voastră, echipa orașului, a Dobrogei. Hagi e acționar, atât. Deocamdată sunt majoritar și vreau să rămân minoritar. Lucrurile sunt foarte clare, vi le zic de 3 ani. Ce am făcut noi e ceva fantastic. Am depășit 5 echipe care știu și când dorm noaptea că au buget de două ori mai mari decât noi. Dacă ele aud că vreau eu un jucător, mi-l iau ceilalți, imediat se duce la ceilalți pentru că au mai mulți bani. E greu, dar încercăm. De acea am și semnat jucători despre care credem că au potențial bun. Noi nu am luat de la primele echipe, de la locul 7, de la locul 8, ci de unde am crezut eu că putem. E clar că, față de anul trecut, dacă nu pleacă încă vreo 4-5 jucători, s-a dovedit la meciul cu Tiraspol că avem omogenitate și echipă care știe să joace fotbal și poate fi competitivă până la un anumit nivel. (...)

Ce am făcut noi anul trecut a fost imposibil. Nimeni nu credea la ce jucători am transferat. La început suferi, pentru că nu e ușor, dar după ne-am completat foarte bine. Când toată România credea că suntem cei mai slabi, noi am fost cei mai puternici și cei mai buni", a spus Gică Hagi, la conferința de presă.

  • 3 milioane de euro încasează Farul din vânzarea lui Mazilu la Brighton. Jucătorul de 17 ani se va alătura clubului din Premier League în ianuarie 2024.
  • Farul joacă sâmbătă, de la ora 18:30, pe terenul lui FC Hermannstadt, în prima etapă din Liga 1. Trei zile mai târziu, trupa lui Hagi se va disputa la Tiraspol pentru returul cu Sheriff, din turul 1 preliminar UCL (1-0 în tur pentru constănțeni).
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!