Mihai Stoica are un mesaj pentru galeria celor de la CSA Steaua chiar de la stadionul din Ghencea

SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 05 August 2023, 12:32
Data actualizarii: Sambata 05 August 2023, 12:55

FCSB - CFR Cluj e duminică, 6 august, de la ora 21:30.

Meciul dintre cele două cluburi se va desfășura pe stadionul „Steaua” din Ghencea, după ce roș-albaștrii au reușit în cele din urmă să ducă la bun sfârșit negocierile cu reprezentanții CSA Steaua cu privire la închirierea arenei.

Mihai Stoica are un mesaj pentru galeria celor de la CSA Steaua chiar de la stadionul din Ghencea

Mihai Stoica a vorbit cu reprezentanții mass-media aflați la stadionul „Steaua” din Ghencea, având în vedere că sâmbătă dimineață mai mulți suporteri FCSB au venit la casele de bilete pentru a-și asigura locul la unul dintre cele mai așteptate partide ale roș-albaștrilor.

Printre altele, managerul general FCSB a avut un mesaj pentru galeria celor de la CSA Steaua. MM Stoica a remarcat faptul că vrea ca „militarii” să înțeleagă că vicecampioana nu vrea să se mute pe Ghencea.

„Am ajuns după nouă ani și jumătate aici. Practic, nimic nu mai are legătură cu ce era când am fost ultima oară. E un stadion bine făcut și avem o mare provocare. Să-l lăsăm mâine seară așa cum l-am luat. Mi-aș dori din toată inima ca suporterii noștri să înțeleagă că trebuie să se comporte civilizat. Aici am venit forțați de împrejurări. 

Că nu putem juca pe Arena Națională. Am auzit că se încearcă să se comită acte de vandalism. Nu mai e vandalism. E terorism. Și atunci pedepsele sunt cât se poate de mari.

Și nimeni nu riscă. Credeți-mă că nu mă gândesc la meci cât mă gândesc la cum vom arăta când vom pleca de aici. Nu am nicio temere față de Peluza Nord.  Sper ca spectatorii să înțeleagă că dacă cineva comite un act de vandalism nu vom mai putea juca aici și va trebui să mergem pe un stadion de 7000 de locuri care nu seamănă deloc cu un stadion.

Dacă cei de la Sud vor înțelege că noi nu am venit aici ca să ne mutăm aici... Ar trebui să ne creadă.  E clar că e interesant meciul ăsta, atât timp cât FCSB - CFR a fost urmărit de 42 de mii de oameni pe Arena Națională”, a spus Mihai Stoica aflat în Ghencea.

Florinel Coman, declarație în forță înainte de FCSB - CFR Cluj

Florinel Coman, winger-ul FCSB-ului, a vorbit despre meciul de duminică și a remarcat că odată cu revenirea lui Vlad Chiricheș, a revenit și gruparea roș-albastră pe stadionul „Steaua” din Ghencea.

De asemenea, fotbalistul lui Elias Charalambous a precizat că partida cu ardelenii va fi grea și că spectatorii vor veni în număr cât mai mare la stadion, să vadă un asemenea meci pe arena din Ghencea.

„Am avut emoții și zilele acestea, dar am zis să stăm liniștiți. S-a semnat. Suporterii abia așteaptă să vină să ne susțină în ”Templul” fotbalul românesc. Pentru noi va fi altceva, pentru jucătorii noi de aici. Mă bucur pentru Chiri, odată cu revenirea lui am reușit să mergem în Ghencea.

Nu trebuie să spunem că este meciul câștigat. E clar, jucăm pe Ghencea, toate bune și frumoase, dar jucăm cu CFR-ul. 

Meciurile cu CFR au fost mereu grele. Trebuie să ne montăm să jucăm bine. Eu cred că stadionul va fi arhiplin. Așa am făcut anul trecut când am jucat în Conference League, am avut 40.000 de oameni. Pentru suporteri este altceva”, a spus Florinel Coman, potrivit DigiSport.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!