Corvinul Hunedoara primește vizita Universității Cluj, în al doilea meci al etapei cu numărul 13 din Superligă, vineri, 23 octombrie, de la ora 21:00.
Partida va avea loc pe Stadionul Petre Libardi, din Petroșani, un municipiu în care suporterii echipei din Cluj-Napoca sunt primiți ca acasă.
Petroșani, un loc în care Universitatea Cluj este bine văzută
O grupare de suporteri ai Jiului Petroșani a comunicat oficial că îi așteaptă pe clujeni cu brațele deschise, în Valea Jiului. Este de așteptat ca fanii Jiului - rivala istorică a Corvinului Hunedoara - să li se alăture „uiștilor” pentru a face galerie Universității Cluj, în confruntarea cu echipa hunedoreană.
„Suporterii clubului Jiul Petroșani și întreaga comunitate din Valea Jiului își deschid porțile și inimile pentru frații de la Universitatea Cluj.
Ne unesc rădăcinile adânci ale anului 1919 — un an de temelie, în care s-au născut două simboluri de neclintit ale dăruirii și demnității. Ne unesc aceleași culori magice albul și negru,” s-a arătat într-un comunicat scris de petroșăneni.
A fost un scandal teribil, în ultimul Corvinul - U Cluj, desfășurat în 2006
Într-o partidă jucată la Hunedoara, în liga a doua, în 21 octombrie 2006, „corviniștii” au egalat în minutul 89, printr-un penalty, însă tensiunea a escaladat cu câteva minute mai devreme, la scorul de 0-1, când hunedorenii au început să scandeze numele rivalei Universității, CFR Cluj.
„Uiștii” au replicat cu aplauze ironice, dar atmosfera a devenit fierbinte, după ce liderul galeriei clujene, Mircea Cenan, a intrat în contre verbale cu spectatorii hunedoreni așezați la tribuna a doua, amintește Hotnews.
De la dialog s-a ajuns rapid la aruncări de pietre și bucăți rupte din gradenele stadionului, fapte potolite doar parțial de forțele de ordine, surprinse și depășite numeric.
Schimburile violente dintre cele două galerii au continuat și după meci, în afara stadionului, unde suporterii celor două echipe au aruncat cu orice obiect au găsit la îndemână, ajungându-se la sângerări abundente și persoane rănite, care au avut nevoie de îngrijiri medicale.
În finalul evenimentelor haotice, autocarul Universității Cluj a fost lovit cu pietre, la plecarea din zona stadionului, una dintre pietre reușind să spargă primul strat de sticlă protector.
A fost nevoie de o mobilizare extraordinară a forțelor de ordine, surprinse inițial, pentru a liniști situația și a asigura deplasarea în siguranță a fotbaliștilor și suporterilor implicați.