Gigi Becali a pus piciorul în prag, după înfrângerea din campionat cu UTA, scor 1-3, și a decis să investească în noi mutări la FCSB, după ce au plecat jucători importanți de la echipă, precum: Florin Tănase, Darius Olaru, Mihai Lixandru și Daniel Bîrligea.
FCSB i-a adus pe Karlo Muhar, Denis Drăguș și Meriton Korenica, iar ultimii doi au fost deja prezentați oficial în tricoul roș-albaștrilor.
Problemă pentru FCSB! Mutarea lui Muhar nu se face fără acordul lui CFR Cluj
Karlo Muhar (30 de ani) nu a fost prezentat încă oficial, deși a sosit la București în urmă cu două zile. Situația croatului este complicată pentru că el s-a despărțit de CFR Cluj la începutul lunii august după ce și-a denunțat unilateral contractul, în urma a trei luni de neplată.
Cu toate că este liber de contract din acel moment, FIFA nu îi permite lui Muhar să semneze cu un club din aceeași țară, chiar dacă i-a eliberat un un permis provizoriu de muncă.
Astfel că, FCSB va trebui să negocieze cu CFR Cluj pentru a putea oficializa transferul lui Karlo Muhar, lucru de care MM Stoica a anunțat că se va ocupa Gigi Becali.
Rămâne de văzut cum se va încheia situația mijlocașului defensiv care are 136 de meciuri la CFR Cluj, unde a reușit 22 goluri și 12 pase decisive.
Karlo Muhar este cotat la 1,2 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.



















