”Tripla” lui Louis Munteanu a adus trei puncte mari pentru CFR Cluj, care s-a apropiat la doar două puncte de Universitatea Cluj și FCSB, primele două clasate.
Cu aceste trei reușite, atacantul transferat de CFR Cluj în vară pentru 2,3 milioane de euro ajunge pe primul loc în topul golgheterilor, cu 12 reușite, la două goluri distanță de al doilea clasat, Daniel Bîrligea de la FCSB.
Topul este completat de Astrit Selmani (Dinamo), Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova) și Vladislav Blănuță (U Cluj), cu câte nouă reușite.
Clasamentul golgheterilor din Superligă:
- 1. Louis Munteanu (CFR Cluj) - 12 goluri
- 2. Daniel Bîrligea (FCSB) - 10 goluri
- 3. Astrit Selmani (Dinamo), Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova), Vladislav Blănuță (U Cluj) - 9 goluri
- 4. Dan Nistor (U Cluj), Darius Olaru (FCSB), Alexandru Tudorie (Petrolul) - 8 goluri
Cu 39 de puncte, CFR Cluj urcă pe locul trei și se pregătește pentru derby-ul din etapa următoare cu FCSB.
De partea cealaltă, Farul Constanța rămâne pe locul 12, cu 25 de puncte, și va întâlni Petrolul în următoarea rundă.
Programul lui CFR Cluj în ultimele șapte etape din Superligă:
- FCSB - CFR Cluj
- CFR Cluj - Hermannstadt
- UTA Arad - CFR Cluj
- Poli Iași - CFR Cluj
- CFR Cluj - Petrolul Ploiești
- Sepsi OSK - CFR Cluj
- CFR Cluj - Gloria Buzău