Laszlo Balint a răbufnit după înfrângerea de la Craiova

universitatea craiova - uta arad Etapa 30 Laszlo Balint Superliga VAR Superliga Laszlo Balint
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 10 Martie 2023, 23:11
Data actualizarii: Vineri 10 Martie 2023, 23:10

UTA Arad a pierdut cu Universitatea Craiova, scor 1-2.

Cele două echipe s-au duelat în etapa cu numărul 30 din Superligă. Oltenii au reușit să se impună în partea secundă a meciului de pe stadionul „Ion Oblemenco”, după ce oaspeții deschiseseră scorul în prima repriză.

Laszlo Balint a răbufnit după înfrângerea de la Craiova

Antrenorul UTA-ei, Laszlo Balint, a vorbit despre arbitrajul video și a precizat faptul că Laurențiu Popescu l-a faultat în careu pe Patrick Pășcălău, iar VAR-ul ar fi trebuit să intervină și să dicteze lovitură de pedeapsă în favoarea echipei sale.

„Am avut avantaj pe tabelă și chiar dacă am discutat la pauză că e bine să trecem de primele 10-15 minute și după trebuie să stăpânim mijlocul terenului, am fost egalați prea repede dintr-o naivitate prea mare. Bine, am avut și neșansă, pentru că în ultima vreme avem parte de chestii de genul. Șut deviat la golul egalizator. Apoi bara lui Otele + penalty-ul, evidend, din minutul 92, 93. Nici nu mai știu ce să spun. Sunt destul de dezamăgit. E a doua deplasare când simțim că merităm mai mult și nu putem.

Am vorbit și cu copilul, cu Pășcălău. Mi-a spus că el a încercat să urmărească mingea și că el a fost prins de portar în spate. Nu știu cum ar fi putut el să simuleze, că era cu spatele. Dacă nici asta nu e o neregulă, atunci trebuie să schimbăm regulile, pentru că și aici aș vrea să punctez o chestie. Lumea ne-a luat la ochi că suntem o echipă agresivă, suntem blamați pe chestia asta. Bun, ne dorim ca fotbalul românesc să grească în intensitate. Eu recunosc, antrenez chestia asta cu intensitatea, agresivitatea. 

Nu am încurajat niciodată jucătorii să faulteze. Dar pentru orice duel la minge, vreau să avem bărbăție, intensivitate. Văd că suntem penalizați, orice e luat la ochi. Dacă doar tatonăm, cum ridicăm noi fotbalul românesc? La nivelul timpului de joc suntem cel mai jos din Europa. Păi și atunci cum? Dacă fluierăm orice. Orice duel corp la corp. Orice se fluieră. Și astăzi, orice contact a fost fluierat. Nu spun pentru noi sau pentru ei. Este maniera de arbitraj a domnului Cătălin Popa. Atunci nici eu la antrenament nu mai cer intensitate și o să fim lejeri.

Arbitrul de rezervă a spus că el nu a văzut și că de la VAR nu a fost penalty. Dar penalty ca ăsta mai clar nu există. Sunt dezamăgit. Ce s-a întâmplat astăzi este o nedreptate. Dacă a fost penalty, dă penalty! Și dacă era pentru Craiova, dă penalty! D-asta avem VAR. În momentul în care portarul plonjează pe piciorul copilului... E un copil de 17 ani, el nu o să simuleze niciodată pe teren”, a spus Laszlo Balint după meci.

Cum arată acum clasamentul

După 29 de etape disputate, Farul Constanța se află în vârful clasamentului cu 61 de puncte. Campioana en-titre, CFR Cluj, se situează pe poziția secundă cu 60 de puncte, în timp ce FCSB completează podiumul cu 54 de puncte.

  1. Farul Constanța - 61p
  2. CFR Cluj - 60p
  3. FCSB - 54p
  4. Universitatea Craiova - 54p*
  5. Rapid București - 52p
  6. FCU Craiova - 40p
  7. Sepsi OSK - 39p
  8. 'U' Cluj - 34p
  9. FC Voluntari - 33p
  10. Petrolul Ploiești - 33p
  11. FC Botoșani - 32p*
  12. Chindia Târgoviște - 31p
  13. FC Hermannstadt - 29p
  14. UTA Arad - 27p*
  15. FC Argeș - 27p
  16. CS Mioveni - 22p*

* - echipele care au evoluat în etapa 30

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!