Jefte a făcut lumină după ce a plecat de CFR Cluj. Care sunt motivele despărțirii

Jefte CFR Cluj Superliga Superliga Jefte Betancor
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 16 Noiembrie 2023, 18:43
Data actualizarii: Joi 16 Noiembrie 2023, 18:43

Jefte Betancor și CFR Cluj s-au despărțit miercuri după-amiază.

Spaniolul a ajuns prima dată la CFR Cluj în iulie 2022, iar după șase luni a fost trimis sub formă de împrumut la Pafos FC. Revenit la echipa din Gruia, Jefte Betancor nu a mai prins atât de multe minute la formația dirijată de Andrea Mandorlini.

Jefte a făcut lumină după ce a plecat de CFR Cluj. Care sunt motivele despărțirii

Iar după cum a spus fotbalistul, Jefte și-a dorit să plece de la fosta campioană a României. Mai mult, ibericul a precizat că era nefericit din cauza faptului că nu evolua la club pe cât își dorea.

„Eu am decis să încheiem contractul. Am vrut să mă lase să plec, pentru că eram nefericit. E bine pentru ambele părți. Eu nu jucam foarte mult și nu eram fericit.

După meciul cu Farul am vorbit și am spus că e imposibil să mai rămân așa, pentru că eram schimbat de fiecare dată. De la meciul cu Adana, când am și marcat, eu jucasem doar două meciuri ca titular și am fost schimbat de fiecare dată.

Am văzut că a spus (n.r. Mandorlini) că am jucat în fiecare meci. Este adevărat dar, jucam câte 20 de minute. Respect deciziile antrenorului, dar am vorbit cu clubul că e mai bine să terminăm contractul pentru că nu jucam cât îmi doream”, a spus Jefte, potrivit ProSport.

În România, Jefte a fost legitimat la echipe precum FC Voluntari, FCV Farul Constanța și CFR Cluj. La ardeleni, spaniolul a bifat 32 de apariții, a reușit să marcheze de cinci ori și să paseze decisiv în trei situații diferite, în aproximativ 1.300 de minute petrecute la club.

Cum a reacționat Cristi Balaj după ce CFR Cluj s-a despărțit prematur de Jefte

Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, a vorbit despre despărțirea ardelenilor de Jefte și a subliniat că ambele părți au picat de comun acord dezlegarea contractului.

  • De asemenea, Cristi Balaj a ținut să-i ofere credite lui Jefte, despre care a spus că e un jucător care a demonstrat multe în campionatul României

„Foarte multe nu sunt de spus. A fost o decizie de comun acord. Au fost mai multe argumente de-o parte și de cealaltă. A fost o înțelegere mai mult decât amiabilă. Ne-am despărțit în relații foarte bune.

Jefte este un jucător care a demonstrat în campionatul României. Că nu a jucat la fel de bine la CFR Cluj, asta ține de mai mulți factori”, a spus Cristi Balaj, potrivit DigiSport.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!