"Încercăm să fim o nucă tare". Liviu Ciobotariu, optimist după înfrângerea cu CFR Cluj 

Liviu Ciobotariu CFR Cluj fc voluntari Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 12 Martie 2022, 23:07
Data actualizarii: Sambata 12 Martie 2022, 23:14

FC Voluntari a început cu stângul playoff-ul din acest sezon, pierzând în fața celor de la CFR Cluj, scor 1-3. 

Campioana en-titre a început perfect play-off-ul Ligii 1. După o primă repriză fără goluri, cu o ocazie mare în dreptul lui Susic, CFR a deschis scorul prin Debeljuh, în minutul 49. Oaspeții au egalat, prin Costin, după o gafă a lui Susic, în minutul 71. 

Șapte minute a durat bucuria ilfovenilor. Deac și-a dus echipa în avantaj, cu o super-execuție, de la marginea careului, în minutul 78, iar Petrila a închis tabela de marcaj în minutul 82, după o pasă bună a lui Omrani. 

La interviul de la finalul confruntării, Liviu Ciobotariu a făcut o analiză a jocului echipei sale, declarând că este încrezător că FC Voluntari va reuși o prestație meritorie în acest playoff.

"Cred că am făcut, nu cred, sunt convins că am făcut o primă repriză foarte bună, unde ne-am creat multe situații de a marca, dar n-am fost inspirați. Trebuia să dăm la poartă, am preferat să pasăm sau să driblăm. Am revenit de la 0-1 și nu e ușor pe acest teren, chiar dacă am avut și șansă.

Suntem dezamăgiți de rezultat pentru că cred că puteam mai mult. Dar e clar că victoria lui CFR Cluj e meritată, ne-au marcat trei goluri. Încercăm să fim o nucă tare, să jucam un fotbal bun. Vrem să arătam că merităm să fim în primele șase. Am avut momente bune de joc, după care au fost și momente mai puțin bune, dar asta este.

Suntem pentru prima dată în istorie în play-off. Vrem să ținem steagul sus. Mă bucur că suntem apreciați și adversarele noastre vorbesc despre noi că jucăm un fotbal bun și putem pune probleme, ăsta este și adevărul. Ok, a fost primul joc, ne vom regrupa și încercăm să ne revenim fizic și mental.

Avem un joc dificil cu Craiova, acasă, ne dorim să facem un joc bun și să eliminăm greșelile făcute astăzi. Când joci împotriva CFR-ului, daca vrei să iei puncte trebuie să faci cât mai puține greșeli.

Este clar că valoarea individuală a celor de la CFR este peste ce avem noi, dar eu îmi felicit băieții pentru atitudine, suntem un grup frumos, o gașcă nebună, vrem să arătăm tuturor că nu întâmplător am ajuns aici", a declarat Ciobotariu după meci, la DigiSport. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!