”Haaland sau Mbappe?” Xavi a răspuns imediat

Xavi Hernandez Erling Haaland kylian mbappe Superliga Xavi, antrenorul Barcelonei / Foto: Imago Images
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 03 Ianuarie 2024, 17:04
Data actualizarii: Miercuri 03 Ianuarie 2024, 17:03

Xavi Hernandez (43 de ani) e antrenorul celor de la FC Barcelona.

Fostul internațional spaniol a semnat cu gruparea catalană în noiembrie 2021, unde mai are contract până la finele sezonului 2024/25. De când a preluat-o pe FC Barcelona, Xavi a bifat 114 apariții la cârma echipei și a înregistrat o medie de 2.04 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.

”Haaland sau Mbappe?” Xavi a răspuns imediat

Xavi Hernandez a vorbit despre Erling Haaland și Kylian Mbappe, două dintre starurile fotbalului contemporan, și a subliniat faptul că FC Barcelona nu are bani pentru ei, din nefericire, însă se mulțumește cu lotul pe care l-a clădit pănă în clipa actuală.

”Haaland sau Mbappe? Nu ne putem gândi la Haaland sau Mbappe să vină la Barca acum. Nu ne permitem asemenea jucători, din păcate. Sunt fericit cu fotbaliștii pe care îi am. Trebuie să ajungem la cel mai bun nivel și să ne menținem acolo”, a spus Xavi, citat de jurnalistul sportiv Fabrizio Romano pe rețelele social media.

Erling Haaland, cotat la 180 de milioane de euro, se află la Manchester City din iulie 2022, unde mai are contract până la finele sezonului 2026/27. 71 de goluri în 75 de meciuri din toate competițiile a înscris până acum norvegianul la trupa ”cetățenilor”.

De cealaltă parte, Kylian Mbappe deține aceeași cotă pe piața transferurilor asemenea lui Haaland, doar că e legitimat la Paris Saint-Germain din iulie 2018 și a marcat până acum 233 de goluri în 282 de partide. Contractul francezului expiră la finalul actualei stagiuni.

Hasta la vista, baby! Trei jucători pleacă în iarnă de la FC Barcelona

FC Barcelona nu se află în cea mai bună situație atunci când apar în discuție problemele financiare. Asta înseamnă că echipa lui Xavi trebuie să vândă jucători înainte să cumpere alții, cum a fost în cazul lui Robert Lewandowski. Pierre Emerick Aubameyang a fost nevoit atunci să fie vândut.

  • Conform Fichajes.net, catalanii pregătesc trei plecări importante de la echipă în această perioadă de mercato din iarnă: Ferran Torres (23 de ani), Oriol Romeu (32 de ani) și Jules Kounde (25 de ani)

Pentru echipa pregătită de Xavi urmează meciul din etapa #19 din La Liga cu Las Palmas, de pe ”Estadio de Gran Canaria”, joi, 4 ianuarie, de la ora 22:30.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!