Gigi Becali: "Trebuia să fie schimbat. Cum să dai pase la adversar?"

Superliga Gigi Becali / Captură de ecran PRO TV
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 17 Martie 2024, 23:53
Data actualizarii: Luni 18 Martie 2024, 00:06

FCSB a comis multe erori duminică seara, dar în final a învins-o pe Sepsi, scor 2-1, în prima etapă a play-off-ului Superligii. 

FCSB s-a distanțat la șapte puncte de ocupanta locului secund în Superliga și a luat o opțiune importantă pentru titlu în campionat. Sepsi, fără mulți jucători de bază, nu a reușit să contracareze jocul roș-albaștrilor. A egalat prin Debeljuh din penalty după golul înscris de Coman, însă reușita lui Alex Băluță le-a dat siguranța jucătorilor lui Elias Charalambous. 

De ce a fost schimbat Joyskim Dawa

Întrebat după meci de ce a fost schimbat camerunezul Joyskim Dawa la pauză, Gigi Becali a oferit un răspuns cu argumente. Stoperul transferat de la Botoșani a avut o evoluție ștearsă și a fost înlocuit cu Baba Alhassan. 

"Dawa trebuia să fie schimbat că făcea greșeală după greșeală. E cu Ramadan-ul și nu mai are forță. El poate ține un Ramadan mai altfel... Cum să dai pase la adversar? Mai multe. Atunci am zis că poate e stresat de greșelile pe care le-a făcut și mai făcea și altele. El e bun fotbalist, dar când are impresia că poate juca pe mijloc, nu e bine. Doar pe stânga sau dreapta trebuie să paseze, nu central", a declarat Gigi Becali, la televiziunea Digisport.

FCSB, care venea după un eşec drastic, 0-4 cu Rapid, în ultima etapă a sezonului regulat, are patru victorii consecutive acasă, seria pozitivă pe teren propriu fiind de şase victorii şi un egal. Sepsi OSK venea după trei victorii consecutive. În cele două dueluri directe din sezonul regulat, FCSB s-a impus cu 5-2 şi 1-0.

În clasament, FCSB e lider, cu 35 de puncte, la şapte puncte distanţă d echipele de pe locurile 2 şi 3, Universitatea Craiova şi Rapid. Sepsi ocupă ultimul loc în play-off, al şaselea, cu 22 de puncte.

FCSB - Sepsi 2-1

FCSB: Târnovanu – Ov. Popescu (V. Creţu 46), Ngezana, Dawa (Baba Alhassan 46), Radunovic – Lixandru, Şut, Olaru – Al. Băluţă (Luis Phelipe 57), Oct. Popescu (Pandele 86), Fl. Coman (Miculescu 77). ANTRENOR: Elias Charalambous

SEPSI: D. Moldovan – Oroian (Aganovic 40), Ninaj, Kecskes, D. Ciobotariu (R. Varga 46), A. Dumitrescu – N. Păun – Popşa (Renţa 70), Kallaku (Safranko 70), K. Varga – Debeljuh (Rondon 82). ANTRENOR: Bernd Storck

Standings provided by Sofascore
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!