Atacantul lui Dinamo a suferit o intervenție chirurgicală la începutul verii, iar recuperarea l-a ținut departe de meciurile oficiale. Pușcaș a fost operat de hernie inghinală și nu a mai jucat din 16 mai, când Dinamo a remizat cu CFR Cluj, scor 0-0, în play-off-ul SuperLigii. Fotbalistul a revenit între timp la antrenamentele de la Săftica.

George Pușcaș s-a operat și e gata să revină pe teren: „Am jucat mult cu injecții și antiinflamatoare”

Internaționalul român a explicat pentru PRO TV și Sport.ro că au apărut complicații după intervenție. Pușcaș a dezvăluit și că a evoluat o perioadă cu injecții și antiinflamatoare.

„Sunt mai bine. Au apărut niște complicații ulterior, după operație, având în vedere că eu am jucat foarte mult cu injecții, cu antiinflamatoare. A recidivat pe cealaltă parte și, neștiind că problema s-a agravat, am fixat o treabă și a apărut alta. Având în vedere că am trecut peste asta, mă simt din ce în ce mai bine și sper ca, cât mai repede, să pot să revin și să-mi ajut echipa.

Simt că am avut parte de multe provocări. Toată cariera mea au fost provocări continue și mereu a trebuit să trec peste, să mă reculeg și să fiu pozitiv.

Reușesc să stau pozitiv, să fiu din ce în ce mai pregătit, să-mi țin mintea ocupată. Cu ajutorul lui Dumnezeu, fiind sănătos, ulterior pot să progresez și în forma fizică, să ies pe teren. E mai greu după operație, când trebuie să stai, să nu faci nimic. Mie nu-mi place să aștept, dar acum sunt pe momentul cel bun. Ăsta e drumul. Fiecare fotbalist are provocările lui și trebuie să se descurce și să treacă peste.

A fost o perioadă foarte grea, având în vedere că doar mă uitam. Am încercat mereu să fiu lângă echipă și să aduc prin altceva o contribuție: printr-o vorbă, printr-un ajutor, fiind mereu în vestiar. La antrenamente să ies, să mă uit, să-i ajut cumva prin vorbe, având o anumită experiență. Vreau să fiu implicat 100%, chiar dacă nu sunt acolo, pe teren”, a spus George Pușcaș pentru PRO TV și Sport.ro.

Dinamo este lider în SuperLigă, cu 17 puncte după opt etape. Următorul meci este cu Csikszereda, vineri, 11 septembrie, nu mai devreme de ora 21:00, LIVE TEXT pe Sport.ro.