FRF a tulburat apele la CFR! Probleme serioase după negocierile Petrescu - Burleanu. „Au oprit dialogul cu noi”

CFR Cluj Cristi Balaj Dan Petrescu Superliga Jucătorii de la CFR Cluj
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 24 Ianuarie 2022, 16:29
Data actualizarii: Luni 24 Ianuarie 2022, 16:33

Oficialii campioanei CFR Cluj se confruntă cu probleme serioase după negocierile dintre Dan Petrescu, antrenorul echipei, și Răzvan Burleanu.

Dan Petrescu a pus mai mulți jucători pe lista neagră după ultimul meci de anul trecut, iar oficialii clubului au avut obligați să se ocupe în perioada următoare fie de desfacerea contractelor, fie de diminuarea acestor pentru a mai reduce din povara fiscală, deoarece campioana trece prin dificultăți financiare.

Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, a dezvăluit că i-a fost extrem de greu să negocieze cu fotbaliștii trași pe linie moartă de Petrescu din momentul în care FRF a anunțat că negociază cu acesta preluarea naționalei.

Motivul e unul cât se poate de simplu. În momentul în care a existat o șansă ca Petrescu să plece de la conducerea clubului, fotbaliștii au preferat să mai aștepte pentru a vedea deznodământul negocierilor și au sistat discuțiile cu oficialii clubului.

Balaj: „Au oprit dialogul cu noi!”

„Noi am fost concentraţi să facem rezilieri. Am avut jucători plătiţi din cauza contractelor mari făcute de fosta conducere. Am avut discuţii şi să diminuăm, jucători pe care i-am adus. Am avut şi acea discuţie cu plecarea lui Petrescu la naţională. Am avut discuţii cu jucătorii.

Au oprit dialogul cu noi când a fost situaţia cu Petrescu. Am avut 4 meciuri în 2 săptămâni, vedeti cât contează 3 puncte. Normal că a apărut acea nemulţumire, pentru că am avut om situaţie delicată”, a spus Cristi Balaj, potrivit realitateasportivă.

Petrescu a tras zece jucători pe linie moartă

Zece jucători au fost puși de Petrescu pe lista neagră, înainte de pauza de iarnă: Denis Alibec (30 de ani), Denis Ciobotariu (23 de ani), Karlo Letica (24 de ani), Cristiano Figueiredo (31 de ani), Guessouma Fofana (29 de ani), Jonathan Rodriguez (31 de ani), Ovidiu Hoban (39 de ani), Denis Rusu (20 de ani), Mihai Butean (25 de ani) și Răzvan Andronic (21 de ani).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!