Gigi Becali i-a transferat pe final de mercato pe Karlo Muhar, Meriton Korenica și Denis Drăguș, iar acum patronul FCSB speră ca echipa sa să domine Superliga.
Vorbind despre ultimele transferuri, omul cu banii de la FCSB a dezvăluit atacul pe care va conta în următoarele meciuri din Campionat. Becali le-a dat și o poreclă celor trei fotbaliști din ofensiva roș-albaștrilor, numindu-i „vulturi”.
„Atacantul trebuie să marcheze. Asta am eu acum și eu cred că așa o să jucăm: (Denis) Drăguș, (Arnold) Garita și David Miculescu. Eu cred că ăștia trei, nu-i numesc, pentru că nu vreau să... trebuie să găsesc un atribut care să fie creștinesc.
Le zic vulturii. Până acum, în nebunia mea, le spuneam killeri, dar un creștin n-are voie să folosească vorbe negative. Acum o să le spun vulturi”, a spus Gigi Becali la VOYO SPORT LIVE.
În momentul de față, FCSB ocupă locul șase în clasament, cu 11 puncte, șase mai puține decât liderul Dinamo.
Transferurile realizate de FCSB vara aceasta
Antrenor - Marius Baciu (confirmat);
Veniri - Aymen Boutoutaou (Sochaux / 1 milion euro), Meriton Korenica (CFR Cluj / 600.000 euro), Ronny Labonne (Caen / 100.000 euro), Denis Drăguș (Trabzonspor / gratis), Karlo Muhar (CFR Cluj / gratis), Arnold Garita (Shenzhen Juniors / gratis), Eddy Gnahore (FC Dinamo / gratis), Dylan Batubinsika (AE Larisa / gratis), Luca Stancu (Hermannstadt / gratis);
Reveniri după împrumuturi - Ricardo Pădurariu (Corvinul), Laurențiu Vlăsceanu (Unirea Slobozia), Dennis Politic (Hemannstadt), Alexandru Maxim (Voluntari);
Plecări - Vlad Chiricheș (retras din activitate), Darius Olaru (Union Saint-Gilloise / 3 milioane de euro), Daniel Bîrligea (Frosinone / 1.5 mil. euro, împrumutat), Mihai Lixandru (Al Fateh / 600.000 euro), Florin Tănase (Omonia Nicosia / gratis), Daniel Graovac (Rapid / gratis), Lukas Zima (Petrolul / gratis), David Kiki (FC Voluntari / gratis), Alexandru Maxim (CSU Craiova / gratis), Mario Preda (FC Botoșani / gratis), Mario Petre (Înainte Modelu / gratis), Laurențiu Vlăsceanu (Steaua / gratis), Baba Alhassan (MardinSpor / gratis), Mamadou Thiam (contract reziliat), Baba Alhassan (contract încheiat), Ionuț Cercel (FCV Farul / împrumutat), Alexandru Pantea (Levadiakos / împrumutat), Andrei Panait (Înainte Modelu / împrumutat), Raul Alecsandroaie (Metalul Buzău / împrumutat).