Denis Politic a avut atitudine și pe teren, și la declarații. Ce a spus dinamovistul după 1-1 cu U Cluj

Superliga
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Sambata 05 August 2023, 23:41
Data actualizarii: Sambata 05 August 2023, 23:55

U Cluj - Dinamo 1-1, sâmbătă seara, în runda a patra a Superligii. Echipa lui Ovidiu Burcă a obținut primul punct în acest sezon. 

Din articol

Universtatea Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă, pe teren propriu, la Mediaş, scor 1-1, cu formaţia bucureşteană Dinamo, într-un meci contând pentru etapa a patra a Superligii.

Denis Politic a marcat golul lui Dinamo în urma unei incursiuni spectaculoase. La final, fotbalistul lui Dinamo a spus că echipa sa se poate bate de la egal la egal cu orice formație din Superliga.

"Sper să marchez cât mai multe goluri, suntem un pic dezamăgiți pentru că puteam lua trei puncte, dar sunt mulțumit că e un pas înainte și ne bucurăm că am scos un egal, n-a fost un meci ușor azi. 

Așa am vrut să fac (n.r.: - la faza golului), am mai avut o fază la fel în Anglia, mulțumesc lui Dumnezeu că am dat gol azi și am reușit să luăm un punct. Am demonstrat că suntem puternici și ne putem bate de la egal la egal cu orice echipă. Chiar și în primele trei etape am arătat asta, avem un lot bun, unit și împreună cu Mister putem face o figură frumoasă în acest sezon", a declarat Denis Politic, la finele partidei de la Mediaș. 

U CLUJ - Dinamo 1-1

U CLUJ: Gorcea – R. Dimitrov, Miron, Al. Mitrea, Vătăjelu – Bic (Calcan 83), I. Filip, Nistor - D. Popa, I. Stoica (Hofman 73), Chipciu. ANTRENOR: Anton Petrea

DINAMO: Golubovic – C. Costin, Giafer, R. Grigore, de Moura (Amzăr 74) - Larrucea – A. Bani, Iglesias (Gregorio 67), N. Roşu (Bena 83), Politic – C. Ţîră (Hakim Abdallah 67). ANTRENOR: Ovidiu Burcă

Cartonaşe galbene: Mitrea 57 / N. Roşu 52, de Moura 55, Larrucea 58, A. Bani 58, Bena 90

Arbitri: Ovidiu Haţegan - Mircea Grigoriu, Sebastian Gheorghe - Rareş Vidican

Arbitri VAR: Radu Petrescu - Mircea Ardelean

Observator: Adrian Comănescu

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!