Ce a spus Bernd Storck după a treia victorie consecutivă a lui Sepsi OSK: "Nu am hotărât nimic"

Bernd Storck CFR Cluj Sepsi OSK Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 17 Decembrie 2023, 23:48
Data actualizarii: Duminica 17 Decembrie 2023, 23:57

Sepsi OSK a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 20-a a Superligii de fotbal.

CFR Cluj a deschis scorul prin Panagiotis Tachtsidis (32), cu un şut la colţ. Sepsi OSK a reuşit să întoarcă scorul în ultima parte a meciului, egalând prin Sherif Kallaku (70), cu un şut senzaţional în diagonală, iar internaţionalul moldovean Vitalie Damaşcan a marcat golul victoriei cu un şut din marginea careului (85).

Covăsnenii au reuşit a treia victorie consecutive în campionat cu antrenorul german Bernd Storck pe bancă. CFR Cluj a ajuns la şase etape consecutive fără victorie în campionat, trei egaluri şi trei eşecuri.

Reacția lui Bernd Storck după victoria cu CFR Cluj

Tehnicianul lui Sepsi OSK a vorbit despre evoluția echipei, vizibil îmbunătățită în repriza secundă, când au reușit să întoarcă soarta partidei. 

"A fost un meci greu, am fost prea pasivi, am întâlnit o echipă grea. A trebuit să avem mai mult curaj, am fost mai ofensivi în partea a doua. Am făcut și câteva schimbări, am avut mai multă forță. 

Jucătorii care au intrat de pe bancă au făcut-o foarte bine, au marcat, au arătat bine și la antrenamente. Am avut mai multe ocazii după ce am schimbat sistemul și am reușit să marcăm. Am jucat mai mult în benzi. 

Nu știu dacă vor fi schimbări, nu am hotărât nimic. Voi avea o discuție cu cei din conducere și vom decide ce trebuie făcut", a spus Bernd Storck, după meci.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!