Bogdan Andone, îngrijorat după ce FC Botoșani a fost egalată în prelungiri: ”Jucăm cu sabia deasupra capului!”

FC Botosani Bogdan Andone Hermannstadt Superliga Bogdan Andone / Foto: Sport Pictures
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 19 Aprilie 2024, 20:19
Data actualizarii: Vineri 19 Aprilie 2024, 20:20

Meciul dintre Hermannstadt și FC Botoșani s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a cincea din play-out. 

Astfel, FC Botoșani urcă pe locul 8 în clasamentul din play-out, la egalitate cu Poli Iași (18 puncte). 

Bogdan Andone: ”Jucăm fiecare meci cu sabia deasupra capului!”

FC Botoșani a deschis scorul la Sibiu, în minutul 61, prin Sebastian Mailat, dar echipa pregătită de Bogdan Andone a fost egalată în prelungiri, după ce Cristian Neguț a înscris un gol superb din lovitură liberă.

Bogdan Andone a tras concluziile la finalul meciului. Tehnicianul a avut cuvinte de laudă pentru felul în care s-a prezentat echipa sa în condițiile în care la FC Botoșani este o presiune imensă.

Am greșit în anumite situații, am făcut prea multe cadouri, cornere sau faulturi făcute fără discernământ. Am discutat acest aspect și la pauză. Sunt lucruri din care trebuie să învățăm și să nu le repetăm. Cam asta a fost. E un punct care se adaugă la zestrea noastră, ar fi fost bune trei puncte, dar până la urmă ăsta e fotbalul.

Am încercat, am jucat mult mai bine cât am fost 11 la 11. Am avut trei ocazii monumentale în prima repriză, unu la unu cu portarul, apoi două mingi scoase de pe linia porții. Nu le-am fructificat. E greu să îți creezi atât de multe situații în situația în care suntem noi, cu presiunea care există la fiecare joc. Fiecare joc îl jucăm cu sabia deasupra capului.

Îi înțeleg pe jucători, au tot suportul meu și trebuie să privim cu încredere etapele care urmează, să uităm meciul din această seară până mâine când vom avea antrenamentul de refacere. Trebuie să pregătim următorul joc cu Dinamo care e extrem de important. E un meci important pentru noi, nu schimbă cu nimic rezultatul din această seară.

Poate ne-am fi permis un rezultat de egalitate. Cred că trebuie să ajungem la ora jocului sută la sută conectați pentru a câștiga jocul. E un adversar direct, e un meci pe care îl jucăm acasă. Vom avea nevoie și de adevărul suporterilor, sper că acasă să continuăm aceeași serie de meciuri bune și rezultate.

Trebuie să privim cu încredere ultimele etape pentru că am demonstrat chiar și azi, chiar dacă nu am câștigat contra unui adversar foarte, foarte bun, că suntem o echipă bună, o echipă puternică, care poate pune probleme. Dacă reușeam să gestionăm anumite momente ale jocului, cu siguranță am fi avut mai multe puncte și am fi fost într-o zonă mai liniștită.

Din punct de vedere al rezultatelor, nu sunt mulțumit chiar dacă în ultimele etape am avut un parcurs bun spre foarte bun, dar am pierdut puncte importante la Arad, cu Craiova și cu Sibiu. Din punct de vedere al jocului, al modului în care echipa se pregătește, se antrenează și se capacitează sunt mulțumit spre foarte mulțumit. Îi felicit pe băieți pentru că nu sunt într-o situație comodă din iarnă. Tot timpul joacă cu o presiune extraordinară și sunt de admirat pentru modul în care se antrenează și se prezintă la fiecare joc indiferent de adversar”, a spus Bogdan Andone la finalul meciului.

Clasamentul din play-out-ul Superligii

Clasamente oferite de Sofascore
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!