FOTO UPDATE Asta e noua emblemă de la FCU Craiova! Cum a apărut Adrian Mititelu în tribune, la meciul cu Farul Constanța

Adrian Mititelu emblema fcu craiova FCU Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 03 Septembrie 2023, 22:53
Data actualizarii: Duminica 03 Septembrie 2023, 23:52

FCU Craiova și Farul Constanța au fost adversare într-o partidă contând pentru etapa a opta din Superliga României. 

UPDATE 23:44 | Aflată în proces de reorganizare, FCU Craiova va avea și o nouă emblemă, care cuprinde cele trei litere (F, C și U) într-o combinație grafică.


După două înfrângeri consecutive, FCU Craiova a reușit o victorie spectaculoasă chiar în fața campioanei României. 

Farul Constanța pare că nu a trecut peste eliminarea din play-off-ul Conference League, pierzând și în campionat, scor 0-4 în fața oltenilor antrenați de Dumitru Vasilică, interimar după plecarea lui Nicolae Dică.

Emblemă nouă pentru FCU Craiova?

La partida disputată pe stadionul din Craiova a fost prezent și Adrian Mititelu. Patronul echipei a apărut îmbrăcat cu un tricou și o șapcă imprimate cu o emblemă în care apar în combinație literele "FCU".

Adrian Mititelu schimbă numele echipei

Recent, FCU Craiova a pierdut procesul cu Universitatea Craiova cu privire la palmaresul „Științei”. Iar de atunci, oltenii au avut numai probleme: galeria a lăsat echipa, iar clubul lui Adrian Mititelu va fi nevoit să-și schimbe identitatea.

Finanțatorul dezvăluise în trecut că se gândeșe ca numele grupării să fie „Oltenia Craiova”, însă acum Mititelu a precizat că echipa se va numi FC U 1948 Fotbal Club Craiova.

"Nu mai avem galerie. Suntem o echipă mai puțin importantă din acest punct de vedere. Nu mai avem fani care să susțină echipa din peluză. Numele este în curs de schimbare, știți care este numele? FC U 1948 Fotbal Club Craiova SA. Au fost discuții, au fost idei… 

Și acum m-am grăbit puțin cu schimbarea numelui. Noi eram cunoscuți drept FC U, dar în acte eram U Craiova 48.

Dar, toată lumea ne spunea FC U Craiova 48, nu? Deci, practic eu am rectificat și am făcut numele sub care suntem cel mai mult cunoscuți. Să nu mai creăm probleme. Cei de la CSU s-au luat după noi și se numesc oficial Craiova 48 Club Sportiv S.A", a spus Mititelu, potrivit ProSport.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!