Roș-albaștrii i-au transferat pe Denis Drăguș, Meriton Korenica și Karlo Muhar. În următoarele săptămâni, Gigi Becali urmează să ia o decizie și în privința antrenorului Marius Baciu.
VIDEO EXCLUSIV Antrenor surpriză pentru FCSB: ”Oare se pretează la brand-ul FCSB?”
FCSB s-a întărit cu câteva zile înainte de finalul perioadei de mercato.
Antrenorul a fost contestat de o parte a suporterilor la ultimele meciuri ale fostei campioane. Mulți dintre fani i-au cerut chiar și demisia tehnicianului, nemulțumiți fiind de jocul arătat de echipă.
Gigi Becali a anunțat un ultimatum pentru Marius Baciu. Antrenorul va avea la dispoziție patru săptămâni pentru a demonstra că poate conduce un vestiar precum cel al lui FCSB. Situația de pe banca tehnică a lui FCSB a fost dezbătută la emisiunea VOYO SPORT LIVE de Costel Pantilimon și Ion Alexandru.
”FCSB a avut, are și va avea același antrenor. E singurul răspuns pe care putem să îl dăm, pentru că nu avem altul. E un lucru știut de absolut toată lumea. Marius Baciu vine și face antrenamentele cu băieții, primește indicații.
Cred că face antrenamentele și își pune toată priceperea pe care o are în acest job, iar la sfârșitul săptămânii primește un prim 11, primește la pauză niște schimbări. Sunt lucruri cunoscute, nu înțeleg de ce mai este mirată lumea.
Există un finanțator care este și un manager din fotbalul britanic, care face transferuri, decide primul 11, dar nu aleargă cu jucătorii. Există un antrenor care, în funcție de perioadă, își schimbă doar numele pe bancă, poate să îl cheme Elias Charalambous, poate să îl cheme Baciu și așa mai departe, dar oamenii ăștia își asumă, când ajung acolo, știu foarte bine la ce se duc”, a spus comentatorul Ion Alexandru la VOYO SPORT LIVE.
”Când ajungi în poziția asta îți asumi. Rari au fost antrenorii care au semnat un contract și au zis: <<Din momentul ăsta o să am libertate>>. Lucrurile sunt trasate de la bun început și spune: <<Uite, la un moment dat o să intervin. Dacă nu la început, după o perioadă>>”, a adăugat Costel Pantilimon.
Chiar dacă admite că Gigi Becali controlează aproape tot când vine vorba de primul 11 și de schimbări, Ion Alexandru a scos în evidență și câteva excepții: ”A fost situația lui Edi Iordănescu, a lui Mirel Rădoi, au fost situații în care au primit asigurări că nu vor avea interferențe, dar nu s-a întâmplat asta și până la urmă oamenii aceia au renunțat la postul pe care l-au ocupat”.
În același timp, Costel Pantilimon a venit cu o variantă surpriză pentru banca tehnică a roș-albaștrilor. Fostul portar crede că Șumudică are toate calitățile pentru a deveni un lider în vestiarul lui FCSB, însă are anumite rezerve și cu privire la actualul antrenor de la CFR Cluj.
”Uitându-ne pe transferurile făcute, îți poate da o anumită încredere că se poate întâmpla ceva (n.r. ca FCSB să câștige titlul), dar există semnul ăla de întrebare la antrenor. Oare va fi și peste două-trei-patru săptămâni. Contează numele antrenorului, pentru că din ce am văzut la început de sezon, a intrat în foarte multe conflicte, l-am văzut pe Tănase care persifla anumite decizii ale antrenorului, am văzut un scandal în care managerul lor era într-o contradicție cu unul dintre jucători, un antrenor care e tot pus la îndoială dacă stăpânește vestiarul.
Aici sunt probleme, când vrei să controlezi un vestiar, ai nevoie de acea mână de fier, care să prezinte credibilitate că eu antrenez echipa în felul ăsta. Că vor fi anumite intervenții ale patronului, perfect de acord, dar voi trebuie să vă antrenați pentru că eu iau în mare parte toate deciziile. Antrenorii care au o oarecare personalitate și vor să facă performanță... Pe Edi Iordănescu l-aș vedea capabil, dar el e rigid în comunicarea cu patronul, Rădoi a fost la a doua descălecare, aceeași problemă, nu poate rezista. Olăroiu a jucat-o cel mai bine cu el.
Acum îmi e greu să aleg un antrenor. De multe ori mă gândesc la Șumudică, dar oare Șumudică se pretează pentru brand-ul FCSB? Îmi place să cred că un club care are atâta expunere are și o imagine în Europa, o oarecare seriozitate, nu există tam-tam-urile. Nu m-ar surprinde să meargă Șumudică la FCSB. La cum l-am văzut pe Șumudică în momentul de față, nu m-ar surprinde”, a spus Pantilimon.
Șumudică nu exclude o despărțire de CFR Cluj
Nemulțumit de faptul că CFR Cluj continuă să vândă jucători chiar și rivalelor din campionat, Marius Șumudică a mărturisit că a ajuns la capătul răbdării, motiv pentru care antrenorul ia în considerare să plece de la CFR Cluj, mai ales că formația din Gruia nu poate legitima noi fotbaliști.
”Încă sunt antrenorul CFR-ului, dar nu știu până când. Decizia o iau eu, normal, cu orice risc. Oricum, am ajuns aproape de capătul răbdării. Dacă mai pleacă jucători și eu nu pot să mai aduc, ce să fac? Pierdem jucători mereu.
Înțeleg, sunt în aceeași barcă cu clubul în momentul de față, vâslim în aceeași direcție. Vrem să salvăm clubul, să arătăm bine. Mai departe ține de FIFA, nu de CFR Cluj, dar indirect sunt lovit.
Mâine joc cu Farul, mi-au plecat Korenica și Abeid, n-am niciun jucător legitimat din ce am zis. Sunt și eu, ca și voi toți, într-o nebuloasă, nu știu nimic”, a continuat Șumudică.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News





