AC Milan și Inter Milano, tot mai aproape de construcția unui nou stadion! Când ar trebui să fie gata noua arenă

AC Milan Giuseppe Meazza Inter Milano San Siro stadion milano Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 08 Iunie 2022, 15:32
Data actualizarii: Miercuri 08 Iunie 2022, 15:48

Stadionul "San Siro" / "Giuseppe Meazza" a fost inaugurat în 1926 și renovat de patru ori, de-a lungul existenței sale. 

Conform informațiilor furnizate de publicațiile Corriere dello Sport și La Repubblica, oficialii lui AC Milan și Inter Milano s-au întâlnit deja cu Andrea Pillon, directorul Avventura Urbana, șeful unei echipe formate din 15 experți în arhitectură și construcții și expert în urbanistică desemnat de primaria orașului pentru a coordona dezbaterea publică în privința construirii unui nou stadion și pentru a găsi cea mai bună soluție pentru ambele echipe. Cele două cluburi au fost reprezentate de Alessandro Antonello, CEO Inter Corporate, și de Giuseppe Bonomi, un urbanist angajat de AC Milan. 

Noua arenă ar trebui să aibă puțin peste 60.000 de locuri și să coste peste 1 miliard de euro, în timp ce proiectul este finanțat integral de cele două cluburi, iar primăria doar oferă asistență. Designul este realizat de firma de arhitectură Populous, compania care a proiectat și stadionul lui Tottenham, și se va numi "La Cattedrale" ("Catedrala"), urmând să împrumute elemente specifice Domului și Galeriei Vittorio Emanuele, două dintre cele mai celebre locuri din Milano, dar să fie amenajată și o suprafață de 50.000 de metri pătrați de spațiu verde și zone pietonale din jurul locației. 

Ideea construcției unui nou stadion a venit în 2019, dar finalizarea sa nu este posibilă mai devreme de 2027. Pentru a evita mutarea în afara orașului lombard pentru jucarea meciurilor de pe teren propriu, oficialii celor două echipe și cei ai primăriei iau în calcul inclusiv păstrarea actualului "San Siro" / "Giuseppe Meazza" și ridicarea unei noi arene în cartierul Sesto San Giovanni, la periferia metropolei, care face legătura cu orașul Monza, la 20 de kilometri distanță actuala locație.  

Planuri pentru construcția unor noi arene mai au Cagliari ("Sportium") și Bologna ("New Dall'Ara"), recent au fost deschise discuții pentru renovarea "Stadio Olimpico" din Roma, unde joacă AS Roma și Lazio, iar Aurelio De Laurentiis, patronul lui Napoli, a amenințat că mută echipa din oraș dacă primăria nu renovează Stadio "Diego Armando Maradona", fost  Stadio "San Paolo", inaugurat în 1959. Până acum, doar Juventus și-a modernizat stadionul (Juventus Stadium, 2011, 155 milioane de euro), iar Torino FC lucrează la renovarea Stadio "Filadelfia". 

Foto - nuovostadiomilano.com

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!