Se știu primele două sferturi de finală de la Campionatul Mondial de handbal feminin. Când se joacă

Campionatul Mondial de handbal feminin sferturi de finala Handbal
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Luni 11 Decembrie 2023, 17:31
Data actualizarii: Luni 11 Decembrie 2023, 17:35

România a ratat prezența în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin din Suedia, Norvegia și Danemarca. 

Se știu primele două sferturi de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin. 

Marți, de la 18:30: Franța - Cehia

Marți, de la 21:30: Olanda - Norvegia. 

Celelalte două sferturi de finală au loc miercuri. 

Echipele Olandei şi Cehiei s-au calificat, duminică, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin din Danemarca, Norvegia şi Suedia.

Olanda a câştigat Grupa a 4-a (10 puncte) şi va juca în sferturi cu Norvegia, campioana en titre, după ce a dispus de Spania cu 29-21. Ibericele, medaliate cu argint în 2019, au avut zece minute bune în debutul meciului (7-8, min. 22), dar apoi au cedat şi au marcat doar şapte goluri până în min. 50 (14-25).

Cehia, cu Bent Dahl pe bancă, s-a calificat în sferturile Campionatului Mondial

Brazilia avea nevoie de o victorie la şase goluri în faţa Cehiei, formaţie antrenată de norvegianul Bent Dahl (care o pregăteşte şi pe SCM Râmnicu Vâlcea), iar cu trei minute înainte de final avea 30-26, însă cehoaicele au marcat un gol, stabilind scorul final. Cehia, la egalitate cu Brazilia şi Spania, a avut câştig de cauză într-un clasament în trei.

"Tehnicianul Bent Dahl a calificat selecționata Republicii Cehe în sferturile de finală ale Campionatului Mondial. Antrenorul principal al echipei noastre și fostul secund al naționalei României surprinde plăcut alături de sportivele Cehiei, reușind să își ducă echipa în primele opt naționale ale lumii.

Republica Cehă este în primele 8 selecționate pentru a doua oară în istorie, cu o echipă cu o medie de vârstă mai mică de 25 ani, una dintre cele mai scăzute medii dintre echipele din Main Round-ul acestui Mondial. De asemenea, tehnicianul Bent Dahl și-a calificat echipa pentru turneele preolimpice, pentru Paris 2024. Filozofia tehnicianului norvegian este de necontestat, rezultatele vorbind de la sine. Suntem mândri de tine, Bent!", au scris cei de la SCM Râmnicu Vâlcea.

În sferturi, Cehia va juca împotriva Franţei, campioana olimpică en titre. ''Les Bleues'' au câştigat Grupa a II-a principală, după ce au trecut cu 24-23 de Norvegia.

Grupa Principală II (Trondheim/Norvegia)

Franţa - Norvegia 24-23

Slovenia - Austria 32-27

Angola - Coreea de Sud 33-31

Clasament

1. Franţa 10 puncte

2. Norvegia 8

3. Slovenia 6

4. Angola 4

5. Austria 2

6. Coreea de Sud 0

Grupa Principală IV (Frederikshavn/Danemarca)

Olanda - Spania 29-21

Cehia - Brazilia 27-30

Argentina - Ucraina 25-20

Clasament

1. Olanda 10 puncte

2. Cehia 6

3. Brazilia 6

4. Spania 6

5. Argentina 2

6. Ucraina 0

Primele două clasate s-au calificat în sferturile de finală. La egalitate de puncte departajarea s-a făcut în urma meciurilor directe.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!