Ungurii, reacție după ce au aflat că legenda Balazs Dzsudzsak poate ajunge în Superliga României: ”Nucleul dur al fanilor e anti-maghiar”

balazs dzsudzsak Superliga Romaniei U Cluj Ungaria Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 10 Iunie 2024, 07:48
Data actualizarii: Luni 10 Iunie 2024, 18:38

Ungurii au făcut anunțul după ce s-a adus în discuție posibilitatea ca Balazs Dzsudzsak să se transfere în Superliga României!

În ultimele zile s-a vorbit despre posibilitatea ca unul dintre cei mai importanți fotbaliști din istoria Ungariei, Balazs Dzsudzsak (37 de ani), să ajungă în prima ligă din România, la Universitatea Cluj mai exact. Presa maghiară a reacționat și a transmis care sunt, de fapt, planurile mijlocașului ofensiv aflat pe final de carieră, care își termină contractul cu Debrecen în această lună.

Balazs Dzsudzsak, care sezonul trecut a marcat de opt ori și a oferit opt pase decisive în 39 de meciuri, este decis, conform publicației Nemzeti Sport, să continue la Debrecen, astfel că prima opțiune ar fi să rămână în țara natală și nu să semneze în România, eventual cu Universitatea Cluj.

Ungurii anunță că Balazs Dzsudzsak își dorește să continue la Debrecen

Ungurii aduc în discuție și un alt moment în care Balazs Dzsudzsak putea ajunge în România, în urmă cu mai mulți ani, care putea să se transfere tot la Cluj, dar la cealaltă echipă a orașului, la CFR.

(...) ”conform informațiilor noastre, Dzsudzsak, în vârstă de 37 de ani, are planuri pe termen lung cu Debrecen.

Foarte surprinzător ar fi transferul său la Universitatea, pentru că nucleul dur al fanilor de acolo este anti-maghiar. Până acum, Universitatea nici măcar nu a avut în lot jucător maghiar, spre deosebire de rivala din oraș CFR, la care au jucat Adam Vass și Adam Lang.

Apropo, numele lui Dzsudzsak nu apare pentru prima dată în știrile despre Cluj. În 2008, la începutul carierei, se afla și pe lista de transferuri a antrenorului de atunci al CFR-ului, Ioan Andone, dar jucătorul s-a transferat până la urmă la PSV”, a precizat publicația citată.

Balazs Dzsudzsak, campion în Olanda cu PSV și peste 100 de meciuri în naționala Ungariei

Balazs Dzsudzsak a jucat la echipe destul de importante de-a lungul carierei, la PSV (Olanda), Anzhi, Dinamo Moscova (amândouă din Rusia), Bursaspor (Turcia), dar și la formații din zona arabă și o formație din Ungaria, la Debrecen, pentru care a debutat la profesioniști, în 2004, și la care a revenit în urmă cu patru ani, în vara lui 2020, de la Al Ain.

Mijlocașul a adunat 109 meciuri pentru naționala Ungariei și a marcat de 21 de ori. A cucerit trei titluri în Ungaria, un campionat în Olanda și o Supercupă a Olandei. În trei rânduri, Balazs Dzsudzsak a fost desemnat cel mai bun fotbalist maghiar al anului. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!