GALERIE FOTO Mihai Neșu s-a întors în Ghencea: ”Ștefan Iovan m-a 'ochit', Victor Pițurcă mi-a schimbat postul”

mihai nesu Stadion Steaua Stefan Iovan Victor Piturca Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 12 Aprilie 2022, 16:41
Data actualizarii: Marti 12 Aprilie 2022, 16:45

Fostul fotbalist Mihai Neşu a ajuns, marţi, în premieră pe noul stadion Steaua. Luni seară, el a fost prezent pentru prima oară pe Arena Naţională, unde a asistat la meciul FCSB - FC Voluntari.

Neşu a ajuns prima dată pe stadionul Steaua la 17 ani, fiind adus de Victor Piţurcă la echipa din Ghencea, scrie News.ro.

”Ştefan Iovan a fost cel care m-a ”ochit” în 2001, iar Victor Piţurcă mi-a schimbat postul, din mijlocaş central, în fundaş stânga. Mi-a făcut un mare bine că eram prea grăbit pentru un mijlocaş central”, şi-a amintit Mihai, care porecla ”Bichonul” primit-o de la Iulian Miu, pe care l-a reîntâlnit astăzi.

Mihai Neşu a vizitat, marţi, în premieră noul stadion şi i-a cunoscut pe antrenorii Academiei Steaua, avându-l ca ghid pe prietenul său bun, George Ogăraru, directorul tehnic al clubului de fotbal al roş-albaştrilor.

Mihai Neșu a fost și la FCSB - FC Voluntari 4-0

„E prima oară pe Arena Națională, nu am mai fost niciodată. Vin de la Oradea, am întârziat două ore, a fost un accident pe drum. Am vrut să mă întâlnesc cu MM, cu Cătălin (n.r. - Cătălin Făinişi, ofițerul de presă). Sunt bucuros să fiu aici. Mi-era dor să mă întâlnesc cu prietenii mei. 

Dacă tot am venit la București, am zis să văd și eu un meci. Am adus și urnele de la fundație, mai strângem bani. S-au scumpit materialele de construcție, ne-a dat puțin peste cap asta în construcția noului complex de recuperare”, a spus Mihai Neșu

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!