Laurențiu Reghecampf s-a fript o dată, când s-a dus la Esperance Tunis, dar nu și-a învățat lecția. Dovadă că acum, la prima strigare, a părăsit Al-Hilal Omdurman (Sudan), cu care avea mare succes, și s-a întors în nordul Africii.
În primul său mandat la Esperance, tehnicianul de 50 de ani a fost îndepărtat, brusc, după un scandal imens. „Reghe“ a antrenat echipa, între noiembrie 2024 – martie 2025, cu rezultate foarte bune – doar 2 înfrângeri în 24 de partide și o Supercupă câștigată -, dar a fost pus pe liber, ca să fie adus un tehnician localnic, Maher Kanzari! În acel moment, Reghecampf s-a enervat teribil, a atacat conducerea clubului Esperance în presă și chiar s-a judecat cu fosta sa formație, la FIFA, pentru recuperarea unor restanțe financiare.
În acest context, a fost surprinzător că românul s-a întors, la Esperance, în această vară. Mai ales că îi mergea foarte bine, la Al-Hilal Omdurman. Și acest club era dispus să-i prelungească acordul cu o mărire salarială substanțială. „Reghe“ a optat însă pentru revenirea în Tunisia, iar acum, la trei luni distanță, poate deveni șomer!
Dezvăluirea arabilor: Esperance a negociat deja cu potențialul înlocuitor al lui Reghecampf
Dacă precedentul mandat al lui „Reghe“, la Esperance, a avut 24 de de partide, de această dată, șederea sa la această formație se poate încheia după doar 3 meciuri! Echipa a început noul sezon cu o victorie în campionat, 3-2 cu Etoile du Sahel. Apoi însă, a venit înfrângerea categorică în fața celor de la Omrane, 1-3, în weekendul trecut. Iar acest rezultat a aruncat Esperance în brațele haosului.
Pe lângă faptul că Reghecampf și-a pus suporterii în cap prin declarațiile date după înfrângerea cu Omrane, lui i se reproșează și jocul slab al echipei, dovadă că Esperance a încasat cinci goluri până acum.
În aceste condiții, presa tunisiană a aflat că Esperance pregătește schimbarea lui Reghecampf! Meciul din weekend, cu AS Marsa (duminică, ora 18:30), poate fi ultimul pentru tehnicianul român, în acest al doilea mandat.
„Șefii lui Esperance au luat legătura cu tunisianul Nasreddine Nabi. Acesta e în stand-by, în cazul în care lui Reghecampf i se va arăta ușa. Nabi are o vastă experiență în fotbalul african și tocmai a rămas liber de contract. El și-a reziliat înțelegerea cu Raja Casablanca din cauza unui conflict cu conducere. Așadar, numirea sa la Esperance poate fi făcută foarte ușor, în cazul plecării actualului antrenor“, a dezvăluit presa locală.
De remarcat că Esperance Tunis e un club care are reputația că își schimbă antrenorii pe bandă. Din 2024 până acum, la această formație au fost șapte schimbări pe banca tehnică, iar românul Reghecampf și italianul Bracconi au avut câte două mandate, în această perioadă!