FOTO Olăroiu s-a trezit cu un banner uriaș în tribune, după ce a criticat conducerea clubului: ce i-au transmis arabii

Olăroiu s-a trezit cu un banner uriaș în tribune, după ce a criticat conducerea clubului: ce i-au transmis arabii Fotbal extern

Tehnicianul român s-a arătat foarte deranjat de faptul că, în perioada mercato, șefii lui Sharjah n-au făcut aproape nimic pentru a întări lotul.

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Cosmin Olăroiu (55 de ani) a avut dreptate! Conferința sa explozivă, redată de sport.ro aici, în care a avertizat că, fără întăriri, Sharjah riscă să aibă o cădere în partea a doua a sezonului, tocmai a primit o confirmare pe teren.

În ultimul meci din campionat, în deplasare, cu Kalba, formația lui Oli a suferit doar al doilea eșec în 15 etape. Ce-i drept, după un meci cu adevărat dramatic, cu un final nebun. Oaspeții au deschis scorul prin Caio Lucas (82), dar dubla lui Ghaedi (86, 90+6) a întors scorul în favoarea gazdelor. Kalba s-a impus cu un surprinzător 2-1.

VEZI REZUMATUL MECIULUI AICI

În timpul meciului, Oli a avut parte de o surpriză frumoasă. Pentru că, după discursul său acid la adresa conducerii, fanii s-au poziționat de partea sa. Concret, suporterii lui Sharjah au afișat un banner în tribune cu un mesaj care spune totul: „Credem în Cosmin!“ (foto, jos).

„Nu meritam să pierdem, sub nicio formă!“

Eșecul cu Kalba, scor 1-2, a fost pus de Olăroiu pe seama hazardului. Mai ales că primul gol al gazdelor a venit după o lovitură liberă în care mingea a fost deviată în propria poartă de fundașul Majed Hassan. În caz contrar, șutul lui Ghaedi ar fi fost oprit de zid.

Nu meritam să pierdem meciul ăsta, sub nicio formă. L-am controlat în 90 la sută din timp. Am reușit să înscriem pe final. Din păcate, n-am reușit să ținem nici măcar un minut de rezultat, ca să pot să fac niște schimbări. A venit imediat o fază fixă în care mingea a fost deviată în poartă de un jucător de al nostru. Sunt lucruri pe care n-ai cum să le oprești. Apoi, la 1-1, am riscat. N-aveam ce să facem. Trebuia să riscăm. Și am primit acel gol pe greșeala care a fost, în ultimul minut. Nu suntem invincibili, dar îmi pare rău pentru băieți. S-au dăruit, au avut determinare. Din punctul meu de vedere, ne meritam să pierdem. Dar, uneori, fotbalul e nedrept. Mergem mai departe, în lupta pentru titlu, că doar nu o să ne oprim acum. Mai sunt multe meciuri, și adversarii noștri pot pierde. Se pot întâmpla multe lucruri. Am pierdut o șansă, în această etapă, dar încercăm să mergem mai departe. Suntem într-o poziție la care poate nici nu visam, la începutul sezonului“, a declarat Oli.

După 15 etape, Sharjah ocupă locul 2 în clasament, cu 37 de puncte. Lider e Shabab Al-Ahli cu 41 de puncte. Lupta pentru titlu se dă între aceste două formații, în condițiile în care Al-Ain, locul 3, are 26 de puncte.

Clasamente oferite de Sofascore
00:48
live
SONDAJUL ZILEI
Cine câștigă Supercupa României? (sâmbătă, ora 20:00)
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!