În primul rând, a fost greșită abordarea la meciul tur. Prea fricoși pentru un obiectiv important, jucătorii și antrenorii campioanei României au tratat un adversar modest ca pe unul de primă mână. Și-au luat prea multe măsuri de siguranță în loc să-și facă jocul dominator de pe teren propriu. A fost mai mare teama să nu ia gol decât curajul de a ataca 90 de minute din 90.
În seara asta, să zicem că jocul a fost mulțumitor, dar nici pe departe de excepție. Degeaba ne dăm acum cu fundul de pământ și ne batem cu pumnii în cap. Dacă am fi jucat foarte bine, probabil că am fi marcat. Să reținem că i-am dat un singur gol în două meciuri acestei echipe slăbuțe. Deci, să nu mai aruncăm acum vina pe ghinionul din prelungiri. Meciul trebuia tranșat de mult timp. Dacă n-am făcut-o la Craiova, trebuia să avem 2-0 sau 3-0 la Erevan până în minutul 60. Și atunci, nu mai intervenea nicio fatalitate.
Trei fundași centrali pentru un singur vârf. Ce idioțenie!
Sincer vă spun, mie nu mi-a plăcut echipa de start a Universității. Trei fundași centrali în fața unui singur atacant advers înseamnă un om ținut degeaba în spate și un minus la mijloc. Și nu l-am văzut pe Screciu sau pe Romanchuk avansând spre careul advers ca să creeze superioritate, cum o fac în Liga 1. Deci iarăși frica despre care vorbeam.
Și am mai avut o frână la mijlocul terenului, pe Tudor Băluță. Moale rău de tot. E mai bun când te aperi decât când trebuie să ataci și să obții calificări. Introducerea lui în primul 11 în locul lui David Matei a însemnat un mare pas înapoi. Deci am fost preocupați din nou, cu trei fundași centrali și cu Băluță care-i și întrece, mai mult de apărare decât de ofensivă.
.webp)
