VIDEO U-BT Cluj a făcut minunea, a învins deținătoarea EuroCup în deplasare! ”Sha la la la la la în Gran Canaria”

U-BT Cluj Dreamland Gran Canaria emanuel cate Jarell Eddie Patrick Richard Baschet
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 01 Februarie 2024, 08:14
Data actualizarii: Joi 01 Februarie 2024, 08:19

Campioana României la baschet masculin este la un pas de sferturile de finală ale competiției.

U-BT Cluj-Napoca a reuşit o victorie istorică în faţa echipei spaniole Dreamland Gran Canaria, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 113-111 (20-37, 34-20, 23-16, 21-25, 15-13), după prelungiri, miercuri seara, la Las Palmas,în penultima etapă din Grupa B a competiţiei masculine de baschet EuroCup.

''U'' s-a impus dramatic, graţie unui coş marcat de Emanuel Căţe în penultima secundă a prelungirilor.

Meciul a fost unul spectaculos, cu multe răsturnări de scor pe final, cu ratări de aruncări libere şi reuşite de trei puncte, formaţia clujeană reuşind să câştige deşi gazdele au revenit de mai multe ori.

Dreamland Gran Canaria a început excelent jocul, dar ''U'' a reuşit să recupereze un pasiv de 19 puncte existent la un moment dat, deşi nu a putut conta pe jucători importanţi precum cubanezul Karel Guzman (microleziune fibrilară) sau americanul DJ Seeley (tendinopatie la genunchi).

Patru jucători de la U-BT au marcat peste 20 de puncte

Echipa antrenată de Mihai Silvăşan a avut nu mai puţin de patru jucători cu peste 20 de puncte marcate în acest meci: Jarell Eddie, 24 puncte, 5 recuperări, Emanuel Căţe, 23 p, 10 rec, 3 pase decisive, Patrick Richard, 23 p, 4 rec, 6 pd, Bryce Jones, 21 p, 5 pd.

Nicolas Brussino a fost cel mai bun de la iberici, cu 30 p, 4 rec, 4 pd. Evoluţii bune au avut şi Andrew Albicy, 20 p, 7 pd, sau AJ Slaughter, 11 p, 3 rec, 5 pd.

Celelalte rezultate din grupă

În celelalte partidei ale penultimei etape, marţi, 7bet-Lietkabelis Panevezys a dispus de Slask Wroclaw cu 91-75, iar miercuri, Mincidelice JL Bourg-en-Bresse a învins-o în deplasare pe Turk Telekom Ankara cu 68-64, ratiopharm Ulm a cedat pe teren propriu în faţa echipei elene Aris Midea Salonic cu 66-86, iar Buducnost VOLI Podgorica a trecut de Dolomiti Energia Trento, cu 97-78, în deplasare.

Cu victoria din Spania, echipa clujeană a urcat pe locul al doilea, iar dacă se va impune în ultima etapă se va califica direct în sferturile de finală ale competiţiei.

''U'' va juca ultimul meci pe 7 februarie, tot în deplasare, cu 7bet-Lietkabelis Panevezys, în timp ce Dreamland Gran Canaria va juca în deplasare cu Buducnost VOLI Podgorica.

Clasament

1. Mincidelice JL Bourg-en-Bresse 14 victorii-3 înfrângeri

2. U-BT Cluj-Napoca 13-4

3. Dreamland Gran Canaria 12-5

4. ratiopharm Ulm 9-8

5. Aris Midea Salonic 8-9

6. Turk Telekom Ankara 7-10

7. Buducnost VOLI Podgorica 7-10

8. Dolomiti Energia Trento 7-10

9. 7bet-Lietkabelis Panevezys 6-11

10. Slask Wroclaw 2-15

Primele două clasate din fiecare grupă să califică direct în sferturile de finală, iar formaţiile aflate pe locurile 3-6 merg în optimi.

Agerpres

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!