Cea mai tragica zi din viata lui Michael Jordan. Cum a fost asasinat tatal sau si ce s-a intamplat cu criminalii

Michael Jordan Baschet Cea mai tragica zi din viata lui Michael Jordan. Cum a fost asasinat tatal sau si ce s-a intamplat cu criminalii
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 14 Mai 2020, 14:29
Data actualizarii: Joi 14 Mai 2020, 14:34

Despre legendarul Michael Jordan (57 de ani) se vorbeste intens in aceasta perioada, cu ocazia aparitiei documentarului ”Last Dance” care prezinta viata si cariera celui mai valoros baschetbalist din istorie.

Evident, sunt multe capitole despre care ”Air” Jordan si milioanele sale de fani isi aduc aminte cu placere, in special de cele sase titluri de campion NBA pe care americanul le-a castigat aproape de unul singur in tricoul echipei Chicago Bulls.

Exista insa si aspecte mai triste, iar unul dintre acestea e legat de tragica disparitie a tatalui lui Michael, James Jordan, omorat cu bestialitate pe marginea unui drum, la 23 iulie 1993.

Autorii crimei au fost doi tineri de 17 si 18 ani, Larry Martin Demery si Daniel Andre Green, care l-au atacat pe James atunci cand acesta s-a oprit pentru a trage un pui de somn in masina personala. Dupa ce a constatat disparitia parintelui, Michael Jordan a asteptat cateva zile pana a primit confirmarea mortii, trupul neinsufletit al tatalui sau fiind gasit intr-un parau din statul Carolina de Sud, impuscat in piept.

Doi ani mai tarziu, ambii detinuti au fost condamnati la inchisoare pe viata, insa doar unul si-a recunoscut vinovatia. Astfel, conform lui Demery, amandoi s-ar fi apropiat de masina cu intentia jafului, iar cel care a tras glontul ucigas a fost Green. In schimb, acesta din urma sustine si in prezent ca e nevinovat, versiunea sa fiind ca au fost la o petrecere, iar Demery a disparut la un moment dat, revenind putin mai tarziu pentru a-i cere ajutorul sa ascunda cadavrul unui barbat pe care l-a impuscat.

Daca Demery a solicitat deja de doua ori, fara succes, eliberare conditionata din inchisoare, Green va avea dreptul sa incerce acest demers abia anul viitor, in 2021.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!