Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese un record de public. Interesul tot mai mare arată cât de mult îi atrag pe spectatori competițiile de motorsport aduse în inima orașelor, iar Super Rally rămâne singura competiție de acest fel din România.
Pe un Ferrari 488 Challenge Evo, Radu Benea, proaspăt dublu campion absolut al turismelor la viteză în coastă, a luat startul în aceeași grupă cu legenda raliului românesc, Simone Tempestini. A încheiat pe locul 8 la general în Trofeul UniCredit Leasing 2026 București, cu un timp de 02:11,913.
„Nivelul competiției este tot mai ridicat, iar multe mașini s-au adaptat cerințelor acestui format: sunt ușoare și foarte rapide pe distanțe scurte. Ferrari-ul are nevoie de viteză pentru a-și arăta calitățile, iar traseul nu l-a favorizat. Dacă anul viitor vom participa din nou la etape de Super Rally, va trebui să venim cu o mașină potrivită pentru acest tip de competiție”, a declarat Radu Benea.
Pentru Nicolas Benea, etapa de la București a fost un bun prilej de a-și testa mașina înaintea finalei care contează cu adevărat pentru el: etapa de viteză în coastă de la Poiana Brașov, unde are nevoie de victorie pentru a cuceri titlul la Grupa 3. Cu toate acestea, la volanul unui Audi RS3 TCR, tânărul pilot s-a aflat la doar câteva zecimi de secundă de podiumul Grupei 2A.
„Am fost foarte încântat să concurez în fața atâtor spectatori. Totuși, pentru mine, miza cea mare este etapa de la Poiana Brașov, din weekendul care urmează, așa că am încercat pe cât posibil să menajez mașina în vederea finalei. Abia aștept cursa și voi da absolut totul acolo, pentru că îmi doresc enorm titlul la Grupa 3”, a spus Nicolas Benea.
Pilotul, care va împlini 19 ani luna viitoare, are deja în palmares titlurile de campion la debutanți și la juniori, iar anul trecut, la doar 17 ani și jumătate, devenea cel mai tânăr pilot care a urcat pe podiumul grupei sale în Super Rally.
Pentru Radu Benea, Poiana Brașov a fost o etapă cu noroc după ce anul trecut și-a adjudecat primul titlu de campion la general turisme, chiar în ultima manșă, iar acum Nicolas are o șansă asemănătoare pe unul dintre cele mai cunoscute trasee de motorsport din România.