Jurgen Klopp a reacționat, după ce a aflat că unul dintre liderii vestiarului va pleca de la Liverpool

Jurgen Klopp James Milner Liverpool Anglia Jurgen Klopp
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 06 Mai 2023, 15:04
Data actualizarii: Sambata 06 Mai 2023, 15:04

Liverpool va pierde cinci jucători în perioada de mercato din vară.

Printre cei care vor pleca se numără și experimentatul mijlocaș James Milner (37 de ani), care s-a înțeles deja cu Brighton și va pleca de pe Anfield după șapte ani și jumătate.

Jurgen Klopp a oferit o primă reacție cu privire la decizia luată de jucătorul său. Antrenorul a lăsat de înțeles că ar fi încercat să-l convingă să rămână, dar fără succes.

Jurgen Klopp: ”Am purtat o discuție cu el”

”Am purtat o discuție cu el. El știe cât de mult îl apreciez, dar asta a fost decizia lui.

Pot spune doar lucruri pozitive despre acești șapte ani și jumătate în care am lucrat împreună. Fără el, nu am fi realizat ce am realizat”, a spus Klopp, potrivit Mundo Deportivo.

Ar fi a șaptea echipă din cariera triplului campion din Premier League, după Leeds (echipa din orașul său natal), Swindon Town, Newcastle, Aston Villa, Manchester City și Liverpool. Pe Anfield a ajuns în 2015, liber de contract de la City.

Chiar dacă va pleca de la echipă, Milner este în continuare un jucător important în echipa lui Liverpool. Jurgen Klopp l-a trimis în teren în 39 de partide, în toate competițiile (majoritatea din postura de rezervă).

Cu noua sa echipă, Milner ar putea evolua în cupele europene. Brighton are un sezon bun în Premier League și este pe locul șase, care asigură prezența în Europa League, cu 55 de puncte. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!