Arabii i-au trimis o ofertă cu ”prețul corect” lui Liverpool pentru Mohamed Salah

Mohamed Salah Liverpool Anglia Mohamed Salah
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 29 August 2023, 17:06
Data actualizarii: Marti 29 August 2023, 17:07

Mohamed Salah (31 de ani) este foarte tentat de o plecare de la Liverpool pe finalul acestei perioade de mercato.

Egipteanul a primit o ofertă atrăgătoare din punct de vedere financiar de la Al-Ittihad, din Arabia Saudită, unde ar putea fi coleg cu Fabinho, N'Golo Kante și Karim Benzema.

Arabii pun pe masă ”prețul corect” pentru Mohamed Salah!

Chiar dacă Jurgen Klopp nu vrea să audă de o plecare a starului de la Liverpool, ”cormoranii” sunt gata să plătească ”prețul corect” pentru egiptean. 

Potrivit jurnalistului James Benge de la CBS, Al-Ittihad este gata să plătească 100 de milioane de euro, sumă la care se vor adăuga încă 50 de milioane de euro din bonusuri.

Perioada de transferuri din Arabia Saudită se va încheia pe 20 septembrie, astfel că Liverpool va avea la dispoziție încă trei săptămâni pentru a se decide asupra transferului.

Recent, Jamie Carragher, legenda lui Liverpool, în prezent analist TV, a spus că Liverpool ar putea fi tentată să renunțe la Salah dacă ar primi o ofertă de aproximativ 150 de milioane de euro. 

”Nu va fi vândut pent ru 100 de milioane (n.r. de lire sterline), dar dacă se vor apropia de 150 de milioane sau chiar mai mult, atunci Liverpool ar putea fi tentată.

Când vorbești despre 100 de milioane, nici nu ar trebui să se discute despre asta. Dar 150 de milioane de lire sterline pentru un jucător de vârsta lui ar trebui să fie luați în considerare”, a spus Carragher, potrivit Sky Sports.

Mohamed Salah, din 2017 la Liverpool

Cumpărat în 2017, de la AS Roma, pentru 42 de milioane de euro, Salah a devenit o adevărată legendă la Liverpool. Egipteanul a marcat până în prezent 186 de goluri și se află pe locul 3 în clasamentul marcatorilor all-time ai formației engleze.

Alături de Liverpool, Salah a cucerit Liga Campionilor, Supercupa Europei, Campionatul Mondial al Cluburilor, titlul în Premier League, o Cupă, o Cupă a Ligii și Supercupa Angliei.

  • 3 titluri de golgheter are Salah în Premier League: în 2018, 2019 și 2022.
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!