Ramos il CEARTA pe Ronaldo pentru interviul de marti! Tensiuni in vestiarul lui Real:

Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 03 Septembrie 2014, 12:03
Data actualizarii: Miercuri 03 Septembrie 2014, 12:27

Apele nu sunt linistite la Real Madrid, acolo unde liderii din vestiar au pareri diferite fata de strategia clubului.

Di Maria fost indepartat de la club chiar daca el nu voia sa plece. Desi clubul a anuntat ca argentinianul nu mai vrea sa stea la Real, el a declarat ca nu se gandea la asa ceva, dar ca s-a simtit lasat pe dinafara:

"Adevarul e ca ma leaga o prietenie frumoasa cu Cristiano Ronaldo. Mereu m-a sprijinit, in toate momentele decisive pentru mine. Cand parea ca voi pleca, el a luptat ca eu sa raman la Real. Adevarul este ca datorita lui am reusit sa raman in ultima parte de timp la Real si tot datorita lui nu am luat decizia sa plec mai devreme de la club.

Dupa ultima Liga, am mers la Mondial cu speranta ca voi primi un mesaj de la conducere. Nu a venit niciodata. Multe lucruri si multe minciuni s-au spus. Mereu mi-au pus in carca faptul ca as vrea sa plec de la club, dar nu am vrut niciodata. Tot ce am cerut a fost ce era corect. Din nefericire, astazi trebuie sa plec, dar va spun clar ca nu a fost dorinta mea", sunt cuvintele lui Di Maria.

Apoi a venit reactia lui Ronaldo, de ieri: il deranjeaza mai ales plecarile lui Di Maria, la Manchester United, si Xabi Alonso, la Bayern Munchen.

"Am opiniile mele ferme, dar nu pot spune mereu ceea ce vreau, pentru ca altfel as fi pe primele pagini ale ziarelor din toata lumea si nu vreau asta. Presedintele vrea ce e mai bun pentru echipa, iar daca a adus pe cine a adus si i-a lasat pe altii sa plece, trebuie sa ii respectam decizia. Noii jucatori vor schimba stilul, dar asta va fi in bine sau in rau. Sper sa fie in bine, pentru ca sunt jucatori de un nivel foarte bun", spus portughezul.

Unul dintre liderii de la Real, Sergio Ramos l-a atacat voalat pe Ronaldo in presa din Spania:

"E bine ca toti avem cate o opinie, e in regula. Nu ma apuc eu sa-l judec pe Cristiano Ronaldo sau alt jucator din lume. Noi trebuie sa respectam clubul, sa ne supunem deciziilor de aici si sa respectam regulile. Eu imi pastrez ideile si opiniile pentru mine, nu e timpul acum sa dau verdicte si sa trag concluzii", a spus Sergio Ramos.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!