63 de ani de Steaua! Echipa de aur din Ghencea se reuneste la sarbatoarea suporterilor!

Steaua Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 04 Iunie 2010, 16:15
Data actualizarii: Vineri 04 Iunie 2010, 16:18

Fanii Stelei pregatesc o mega sarbatoare la petrecerea de 63 de ani ai clubului.

"Steaua inseamna mult mai mult decat formidabilele performante fotbalistice izbutite in a doua jumatate a anilor '80, iar AISS ii pretuieste in egala masura pe toti sportivii care au aparat culorile si valorile ros-albastre. Totusi, poate ca tocmai unicitatea acelor performante a facut ca fotbalistii din acea perioada sa aiba un loc aparte in inimile suporterilor Stelei.

Unul dintre cei mai siguri fundasi din istoria Stelei, Miodrag Belodedici, poreclit “caprioara” pentru interventiile sale mereu elegante, se va afla in mijlocul fanilor la sarbatorirea celor 63 de ani ai clubului. S-a spus despre "Belo" ca este stranepotul fotbalistic al unui imens jucator al miticei CCA, Alexandru Apolzan, fapt confirmat de personalitati precum Ion Voinescu, ori Emerich Jenei. Eleganta, siguranta in executii si clarviziunea celui care si-a incheiat cariera la 37 de ani - doar in urma unei accidentari! - i-au impresionat atat pe stelistii din Romania si din Serbia, cat si pe jurnalistii din intreaga lume care i-au comentat evolutiile.

Nici ceilalti doi fundasi ai Stelei Sevilliene, Stefan Iovan si Ilie Barbulescu, nu vor lipsi de la eveniment! "Capitanul de la Sevilla" - cata maretie a exprimat in momentul ridicarii Cupei Campionilor Europeni deasupra capului - este memorabil atat pentru excelentele sale interventii defensive, dar si pentru apetitul sau ofensiv. Personalitatea sa remarcabila i-a permis sa faca o figura aparte atat la Steaua, timp de 11 ani, cat si sa devina capitan la una din rivalele din campionatul intern, Rapid. Ilie Barbulescu, tenacele, tehnicul si rapidul fundas al unei echipe care a cucerit Europa prin calitatile enumerate anterior, va ramane in amintirea noastra poate nu atat prin incredibilul gol inscris in meciul Steaua-Honved: 4-1, ci prin extazul vecin cu nebunia de a se napusti asupra Cupei, la Sevilla. Cati dintre stelisti nu ar fi facut acelasi lucru in locul sau, in acele clipe ireale?

Chiar daca nu si-a legat numele de niciun trofeu european, Ilie Dumitrescu a fost unul dintre cei mai spectaculosi fotbalisti ai unei echipe care a mai fascinat Europa si in 1988 si in 1989. Magicul nostru "optar" s-a ridicat deseori la inaltimea unui fotbalist demn de o campioana europeana. Driblingurile, pasele, un-doi-urile, suturile ori "diagonalele" sale fabuloase au dus Steaua intr-o noua finala a Cupei Campionilor Europeni din care, din pacate, a lipsit, jurnalistii italieni exprimandu-si satisfactia ca fundasii milanezi nu vor avea de-a face cu talentatul nostru mijlocas. Dorinta sa arzatoare de performanta este usor de citit si acum in ochii sai, cand povesteste despre uriasul regret ca nu a putut juca in acel meci de pe "Nou Camp".

Si lista invitatilor nu se opreste aici. In curand va vom dezvalui numele altor personaje legendare in istoria clubului Steaua care au acceptat invitatia suporterilor de a fi alaturi de ei in aceasta zi magica. Prezenta suporterilor la eveniment pentru a-i aplauda la scena deschisa atat pe cei care au adus glorie culorilor ros-albastre, cat si pe cei care lupta pentru acest club legendar inseamna respectarea clubului nostru drag. Semper superiores!" se arata pe site-ul suporterilor stelisti www.fcsteaua.ro

Evenimentul va avea loc duminica, 6 iunie, incepand cu orele 19, in clubul Dumars din Complexul Studentesc Regie.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!