GALERIE FOTO Răsplată dublă pentru Sorana Cîrstea: ce a venit la pachet cu accederea în optimi la Cincinnati

Răsplată dublă pentru Sorana Cîrstea: ce a venit la pachet cu accederea în optimi la Cincinnati Tenis

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului de o mie de puncte din Ohio.

Sorana Cîrstea (36 de ani) se antrenează eficient, legând victoriile, în ultima întrecere pregătitoare înainte de Openul American.

Pe hardul de la Cincinnati, Sorana Cîrstea a învins-o pe fosta parteneră de dublu, Anna Kalinskaya, scor 6-7 (4), 6-1, 5-0 (ret).

Sorana Cîrstea revine pe locul 17 WTA, în clasamentul actualizat

După 124 de minute de joc adunate în mai multe reprize, decalate de ploaie, Sorana Cîrstea a obținut succesul prin abandonul adversarei, o decizie discutabilă, având în vedere că jucătoarea din România mai avea nevoie de un singur game pentru a închide partida.

Numă 19 mondial, Sorana Cîrstea are parte de o dublă răsplată în urma acestei calificări muncite din greu. Întâi, clasamentul WTA actualizat o arată urcând două poziții, până pe a 17-a a ierarhiei mondiale, cea mai înaltă treaptă ocupată în carieră.

Pentru a-și corecta recordul ierarhic de carieră, Sorana Cîrstea are nevoie să ajungă cel puțin în semifinalele turneului de la Cincinnati.

Sorana Cîrstea

  • Kalinskaya cirstea 3

Sorana Cîrstea a câștigat peste 70,000 de euro la Cincinnati

Din punct de vedere financiar, accederea în faza ultimelor șaisprezece jucătoare înseamnă pentru Sorana Cîrstea primirea unui cec în valoare de €70,827.

În optimi, Sorana Cîrstea va primi replica numărului trei mondial, americanca Jessica Pegula. În cazul unei victorii, Cîrstea și-ar asigura un premiu aproape dublu, de €133,602.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!