OFICIAL Rapid i-a reziliat contractul chiar de ziua lui, după doar trei meciuri!

După ce a transferat deja trei jucători, Rapid se desparte de un fotbalist transferat recent.
Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.
Juvhel Tsoumou și-a reziliat înțelegerea cu Rapid în ziua în care a împlinit 33 de ani.
Transferat la începutul lunii octombrie în Giulești pentru a ”betona” flancul ofensiv al echipei lui Cristiano Bergodi, congolezul nu a primit foarte multe șanse din partea tehnicianului italian.
Juvhel Tsoumou a plecat de la Rapid chiar de ziua lui
A bifat doar trei meciuri la Rapid, suficiente pentru a-i convinge conducătorii clubului.
„Contractul cu Juhvel Tsoumou s-a încheiat, iar atacantul congolez nu va continua în Giulești.
Nu a jucat foarte mult în tricoul Rapidului, însă îi mulțumim pentru profesionalismul arătat în această perioadă.
Mult succes, Juvhel!”, a transmis clubul patronat de Dan Șucu și Victor Angelescu.
Tsoumou a jucat și la FCSB!
Tsoumou a fost transferat de FCSB în sezonul 2019-2020, după ce a avut evoluții solide în tricoul lui Hermannstadt, dar nu a reușit să-l impresioneze pe Gigi Becali și a plecat după scurt timp de la echipă.
La vicecampioana României, Tsoumou a evoluat în trei partide și a reușit să marcheze un singur gol.
În prezent, site-urile de specialitate îi oferă o cotă de piață de 300.000 de euro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News