Tânărul mijlocaș de 20 de ani ar putea ajunge în „Ștefan cel Mare”, iar Ioan Andone vede în el o soluție excelentă pentru ofensiva lui Dinamo.

Ioan Andone îl vrea pe Musi la Dinamo

În acest sezon, Musi a bifat 31 de meciuri pentru FCSB, majoritatea din postura de rezervă, și a înscris trei goluri în toate competițiile. 

„Musi ar fi un jucător interesant, e aproape același tip de jucător ca și Politic, dar poți să-i găsești loc. Are calitate, e un golgheter, are execuție. Ar fi foarte bine pentru Dinamo, mai ales că e român”, a declarat Ioan Andone la Fanatik.

Chiar dacă nu a prins loc constant în primul „11”, mijlocașul a arătat calități apreciate de fostul conducător al "câinilor". Dinamo ar fi dispusă să achite aproximativ 300.000 de euro pentru transfer, însă Becali nu pare mulțumit de ofertă.

În play-off, FCSB domină clasamentul cu 35 de puncte, urmată de CFR Cluj (33) și CSU Craiova (32). Dinamo e pe ultimul loc în play-off, cu 26 de puncte, iar peste "câini" sunt Rapid (27) și U Cluj (29 puncte).