După eșecul cu U Cluj, conducerea Rapidului a vorbit despre viitorul lui Marius Șumudică în Giulești

După eșecul cu U Cluj, conducerea Rapidului a vorbit despre viitorul lui Marius Șumudică în Giulești Superliga

Rapid a fost învinsă de U Cluj cu scorul de 2-0, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a cincea din play-off-ul Superligii României.

După partida din Giulești, Victor Angelescu a vorbit despre strategia de transferuri din vară, dar și despre viitorul lui Marius Șumudică.

"O să vedem la finalul sezonului. Până atunci suntem concentraţi pe ceea ce avem de făcut în acest sezon şi apoi o să vedem. Lucrăm deja la strategia pentru stagiunea viitoare.

Refuz să răspund la întrebarea privind Marius Şumudică. Am tot repetat, de şapte-opt ori. O mai spun o dată. Atâta timp cât echipa arată aşa cum arată în play-off cu Marius Şumudică, va rămâne fără doar şi poate în sezonul viitor.

Vom trage linie la finalul sezonului, dar până acum suntem foarte mulţumiţi de Marius Şumudică şi de cum a arătat echipa de când a venit el. Mai ales din iarnă. Avem un obiectiv, sperăm să îl atingem.

Dar dacă echipa joacă aşa cum o face acum şi nu o să ne atingem obiectivul, probabil vom continua tot cu el", a declarat acționarul minoritar, la Digi Sport.

VIDEO | Conferință de presă Marius Șumudică, după Rapid - U Cluj 0-2


Conferință Marius Șumudică, după Rapid - U Cluj 0-2 (19/04/2025) pe www.sport.ro

Rapid - U Cluj s-a încheiat 0-2

U Cluj s-a impus prin golurile marcate de Ovidiu Bic (44), găsit liber în careu de Mamadou Thiam, şi de Issouf Macalou (77), cu un şut cu efect la colţul lung, în urma unei acțiuni individuale.

La meci au asistat 8.372 de spectatori. Jucătorii rapidişti au intrat pe teren purtând tricouri cu chipul lui Aaron Boupendza, fost jucător în Giuleşti, care a decedat săptămâna aceasta. Înaintea meciului s-a păstrat un moment de reculegere.

Rapid a suferit al doilea eşec în play-off, ambele pe teren propriu, în timp ce U Cluj venea după două eşecuri consecutive.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!