În ultimele zile, presa italiană a anunțat că Dennis Man a ajuns pe lista Atalantei, iar formația din Serie A ar putea forța transferul de la PSV Eindhoven în ultimele zile din această fereastră de transferuri.
PSV aduce un jucător pe postul lui Dennis Man, care a ajuns pe lista Atalantei
De partea cealaltă, PSV nu și-ar dori să se despartă de Man, iar singura variantă prin care transferul internaționalului român s-ar putea realiza ar fi ca Atalanta să o ofere o sumă foarte mare.
Până la o decizie finală în cazul lui Man, Eindhovens Dagblad anunță că PSV Eindhoven vrea să aducă în aceste zile un jucător chiar pe postul fotbalistului român pentru a se acoperi în cazul unei plecări. Este vorba despre Sami Ouaissa (21 de ani), extrema dreaptă de la NEC Nijmegen.
Sami Ouaissa joacă la NEC Nijmegen de doi ani și vine după un sezon în care a marcat 6 goluri, a oferit 7 pase decisive și a încheiat pe locul 3 în Eredivisie alături de formația sa.
"Există interes și pentru Dennis Man, deși acesta face parte din planurile lui PSV"
Olandezii anunță că sunt șanse mari ca PSV să se despartă de mai multe extreme în acest sezon, cum ar fi Couhaib Driouech, care e pe cale să semneze cu Celta Vigo, bosniacul Esmir Bajraktarevic sau chiar Dennis Man.
"Este foarte posibil ca Esmir Bajraktarevic să plece totuși. În acest moment, are perspective reduse de a primi minute și s-ar putea transfera în străinătate. În plus, există interes și pentru Dennis Man, deși acesta face parte din planurile lui PSV pentru acest sezon.
Dacă unul dintre acești jucători va pleca, alături de Driouech, cu siguranță se va elibera un loc pentru încă o extremă, iar alegerea s-ar putea opri asupra lui Ouiassa, dorit atât de Feyenoord, cât și de PSV. Se estimează că acesta va costa între opt și zece milioane de euro", a scris ed.nl.
PSV Eindhoven l-a transferat pe Dennis Man în vara anului trecut pentru 8,5 milioane de euro. Sezonul trecut, Man a evoluat în 35 de meciuri pentru formația olandeză și a contribuit cu 11 goluri și șapte pase decisive.