VIDEO Ia uite, Edi! Neconvocat la națională, Alexandru Mitriță marcheză pentru Al-Raed, în urma unui contraatac perfect! 

Alexandru Mitrita al-raed Arabia Saudita Marius Sumudica Stranieri Mitriță
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 18 Martie 2023, 20:45
Data actualizarii: Sambata 18 Martie 2023, 20:51

Alexandru Mitriță a fost autorul celui de-al doilea gol pentru Al-Raed în partida cu Al-Shabab, din runda 21 a campionatului din Arabia Saudită. 

România își începe drumul către Campionatul European din 2024, contra Andorrei și Belarusului, pe 25 și 28 martie, de la 21:45, LIVE TEXT pe www.sport.ro.

Alexandru Mitriță, un nou gol pentru Al-Raed 

Pentru cele două meciuri, Edward Iordănescu (44 ani) a ales să nu mizeze pe serviciile lui Alexandru Mitriță (28 ani), care a marcat 5 goluri în 20 de partide pentru Al-Raed în campionat. Ultimul chiar cu Al-Shabab, în runda 21 din Arabia Saudită, când a fructificat un contraatac perfect al echipei pregătite de Marius Șumudică (52 ani).

Edi Iordănescu ar fi fost nemulțumit de atitudinea lui Mitriță și Maxim 

În toamna anului trecut, Mihai Stoica (57 ani) dezvăluia că Alexandru Mitriță și Alexandru Maxim (32 ani) le-au comunicat membrilor din Federația Română de Fotbal că se vor prezenta la lot numai dacă se îndeplinesc anumite cerințe. 

„Eu nu m-aş referi atât la Florinel Coman, cât m-aş referi la Mitriţă şi Alex Maxim. Cu ei ar fi concurat pe post şi cu ei am înţeles că au fost probleme, asta spun ce ştiu din surse sigure. 

Ei nu prea ar mai fi vrut să vină, jucătorii au cam decis să nu prea vină. Sau când au venit au spus, nu ştiu, 'trimite-mi şi mie bilet la business, că altfel nu vin'. Oamenii de la FRF nu pot să recunoască aşa ceva. Eu ştiu şi sume, şi tot”, a declarat Mihai Stoica, în septembrie 2022, pentru Orange Sport.

Lotul României pentru meciurile cu Andorra și Belarus 

PORTARI: Florin Niță (Pardubice | Cehia, 19/0), Ionuț Radu (Auxerre | Franța, 2/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0);

FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 10/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 20/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 3/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 15/0), Mario Camora (CFR Cluj, 9/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 2/0);

MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (FCSB, 9/0), Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 28/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 8/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 9/0), Darius Olaru (FCSB, 9/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 44/2), Adrian Șut (FCSB, 0/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 56/11), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 5/1), Alexandru Dobre (Famalicão | Portugalia, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 16/5), Octavian Popescu (FCSB, 5/0);

ATACANȚI: Florin Tănase (Al Jazira | EAU, 15/2), Denis Alibec (Farul Constanța, 27/2), George Pușcaș (Genoa | Italia, 34/10).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!