Croatul este în continuare o piesă esențială în angrenajul lui Carlo Ancelotti. Chiar dacă timpul său de joc a scăzut – având doar șapte titularizări în La Liga în acest sezon – mijlocașul croat rămâne unul dintre cei mai folosiți jucători, la egalitate cu Antonio Rüdiger, fiind depășit doar de Federico Valverde.
Luka Modric și-a decis viitorul
Potrivit spaniolilor de la AS.com, Modric dorește să își prelungească contractul cu Real Madrid pentru încă un an. Actuala sa înțelegere expiră în iunie 2025, iar dorința sa este să continue pe "Santiago Bernabéu", având în vedere și obiectivul său personal: participarea la Campionatul Mondial din 2026 alături de naționala Croației.
Cifrele lui Modric în 2025
Deși mulți se așteptau la un declin al croatului, Modric a început anul într-un ritm fantastic. Croatul a marcat trei goluri în ultimele nouă partide:
- împotriva Valenciei, scor 2-1
- împotriva Deportiva Minera , scor 5-0
- împotriva Leganes, scor 3-2