INTERVIU Valeriu Iftime, după ratarea lui Mitrov: ”Am vrut să stric un televizor din cauza lui”

Valeriu Iftime, după ratarea lui Mitrov: ”Am vrut să stric un televizor din cauza lui” Nationala U21

România U21 a debutat cu stângul la Campionatul European din tineret, scor 0-1 cu reprezentativa similară a Italiei.

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Tommaso Baldanzi, mijlocașul de la AS Roma, a marcat unicul gol al partidei în minutul 26, cu un șut puternic din interiorul careului. Louis Munteanu a avut șansa de a egala în finalul reprizei secunde, dar a ratat de la 11 metri.

Introdus în minutul 86, Zoran Mitrov de la FC Botoșani a avut o ocazie monumentală în finalul partidei. A trimis pe lângă poartă cu o ”scăriță”, din poziție ideală.

Patronul lui FC Botoșani, Valeriu Iftime, a stat lipit de televizor la meciul cu Italia și a reacționat după ratarea jucătorului său. Într-un interviu acordat pentru Sport.ro, omul de afaceri s-a arătat convins de faptul că Mitrov și-ar fi asigurat locul în echipă dacă ar fi marcat din acea fază.

  • Pentru România U21 urmează meciul cu Spania U21 din Grupa A, programat sâmbătă, 14 iunie, de la ora 19:00, pe PRO TV și VOYO.

Valeriu Iftime, după ratarea lui Mitrov: ”Am vrut să stric și un televizor din cauza lui”

Domnule Iftime, voiam să vă întreb dacă ați văzut evoluția lui Mitrov de aseară.

Of, of... cum să nu o văd, domne? Că am stat cu gura căscată tot meciul ca să intre și Mitrov... am vrut să stric și un televizor la hotel din cauza lui. Era golul vieții lui, ne salvam și noi, făceam egal. El nu rata niciodată din ocazia aia, dar asta e. Emoțiile, eu știu? Dar a jucat șapte minute. Sunt convins că Pancu îl va mai folosi. Aseară, de exemplu, se putea salva. Dacă dădea golul ăla, era imposibil să nu-l bage meciul următor. Vai, vai... cât am plâns eu după faza aia! Pentru el, nu pentru mine!

V-ați așteptat să fie titular aseară?

Nu. El poate fi titular oricând în echipa asta, dar e vorba și de ceilalți, echipele la care joacă, rezultatele fiecăruia, deși mi se pare că el are cele mai multe goluri în zona de bandă stângă. Nu l-a luat de pomană Pancu, îl știe. Copilul e foarte valoros. Dacă reușește cumva să joace un meci, nu 30 de minute, ca să arate ce poate, e clar că nu mai pierde locul în echipă. Aseară a avut șansa asta. Dădea gol, la revedere!

VIDEO - Ratarea lui Zoran Mitrov din Italia U21 - România U21 1-0

00:29
live

Ce șanse sunt să rămână la dumneavoastră și din sezonul următor?

Sută la sută rămâne la mine. Depinde dacă vrea să-l cumpere cineva și câți bani îmi dă, dar în momentul ăsta eu cred că trebuie să facă un Campionat European bun, dacă joacă un meci sau două ar fi extraordinar pentru el, și să facă un campionat bun la noi, în România. Aici e, cumva, în zona lui de confort. Cred că în iarnă devine un jucător important dacă face ceea ce ar trebui să facă.

V-ați gândit la ce sumă vreți să luați pentru el?

Păi nu o spun, îmi pare rău.

Nu trebuie, vă întreb doar dacă v-ați gândit.

Bineînțeles că m-am gândit, dar râde toată România de mine. Abia așteaptă domnul Becali să spun suma asta ca să râdă de mine: 'Ha ha ha!'

”E mai greu la tineret decât la echipa mare”

O ultima întrebare, domnule Iftime. Ne calificăm?

La Mondial sau la U21?

Puteți să-mi spuneți de ambele.

Amândouă sunt grele. Părerea mea este că intrăm la baraj pentru Mondial, pe bosniaci îi batem acolo. Așa cred. Ar fi o chestie de golaveraj, pentru că Bosnia a câștigat norocos aici cu noi. Austria ne bate și acasă. Dacă ne blocăm bine în meciul de aici și facem un egal, ar fi extraordinar. Eu zic că șanse sunt, cât timp Lucescu rămâne la națională.

Și la EURO U21 ieșim din grupă?

N-a fost greu aseară, dar deja e complicat. Cu un egal, era altceva. Și acum trebuie să bați Spania, ce Dumnezeu... (n.r. - râde), spaniolii sunt geniali. Dar totul e posibil. Mi se pare că e mai greu la tineret decât la echipa mare. Aseară am avut ocazii, eu zic că am pierdut un punct cel puțin.

VIDEO - Rezumatul meciului Italia U21 - România U21 1-0

We are sorry!

This video is not available in your country.

SONDAJUL ZILEI
Cine câștigă Supercupa României? (sâmbătă, ora 20:00)
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!