Fostul fundaș stânga al naționalei nu s-a ferit de cuvinte după ce a văzut meciul și a susținut că scorul a fost mult prea mic față de ce ocazii au existat de ambele părți.
Răzvan Raț, verdict ferm după Real Madrid - Inter 2-1
Raț a remarcat, de asemenea, că Inter a dominat în privința posesiei, însă Real Madridul lui Jose Mourinho a cedat balonul deliberat către echipa lui Cristi Chivu.
„Inter nu a arătat rău, dar primul lucru care îmi vine în minte este că scorul a fost mult prea mic față de ce ocazii au fost și ce ocazii uriașe...apropo de un fost jucător de la Genoa...Martinez este portarul pe care l-a vândut Genoa acum doi ani. În afară de gafă, eu cred că a scos niște mingii la niște ocazii incredibile. Cel puțin aia lui Bellingham este absolut incredibilă. A mai fost o dublă intervenție. Sunt aproape două goluri 100%, dar culmea că le scoate.
Raț: „E greu să joci pe Bernabeu”
De Courtois deja ne-am plictisit, deja devine enervant. Cât să îi mai scoată sau în câte meciuri i-a scos pe Real Madrid. Apropo de Martinez și de portar. Asta e diferența dintre a fi omul meciului, dacă nu făcea gafa respectivă, avea multe șanse să fie omul meciului. Cu gafa respectivă, e omul care i-ar fi 'îngropat' pe Inter.
Pe de altă parte, Inter cred că a dominat din punctul de vedere al posesiei, dar e greu să joci pe Bernabeu împotriva unei echipe care te lasă deliberat să ai mingea și se bazează pe cartea contraatacului. Cei din față, Vinicius și Mbappe, aleargă absolut spectaculos. Mai apare și Diomande, mai apar și alți”, a declarat Răzvan Raț, la VOYO SPORT LIVE.
Pentru Real Madrid urmează, în etapa a doua din faza ligii, deplasarea de pe terenul celor de la AS Roma. Inter Milano va juca pe teren propriu împotriva lui Club Brugge.