Vasile Miriuță e împotriva "curentului"! A spus răspicat ce crede despre Darius Olaru, starul de la FCSB

Vasile Miriuta Darius Olaru FCSB Superliga Vasile Miriuță
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Marti 23 Ianuarie 2024, 08:30
Data actualizarii: Marti 23 Ianuarie 2024, 08:45

FCSB a învins-o pe UTA, scor 4-0, luni seara, într-un meci al etapei a 22-a din Superliga. 

Starul meciului a fost căpitanul celor de la FCSB, Darius Olaru, care a reușit o triplă, prima a carierei, la finalul unei partide în care fostul jucător de la Gaz Metan a mai creat multe faze spectaculoase. Olaru e unul dintre jucătorii importanți ai campionatului și a făcut parte din lotul naționalei care s-a calificat la EURO 2024, competiție transmisă de Pro TV, Pro Arena și VOYO. 

Vasile Miriuță, dur în privința lui Darius Olaru

Olaru e om-orchestră la FCSB, însă Vasile Miriuță, analist la Prima TV, consideră că Olaru nu deține atuurile pentru a se transfera într-un campionat important. Fostul antrenor de la Dinamo și CFR consideră că mijlocașul roș-albaștrilor va pleca pe 5 milioane de euro. 

  • Vasile Miriuță

”Face 26 de ani în martie (n.r. Darius Olaru), tu la 26 de ani eşti tot în campionatul României, toţi spunem că e un jucător fabulos, un jucător extraordinar, dar tu eşti tot aici. Nu e în campionatul Germaniei la Leverkusen, să vină Chelsea să plătească 50 de milioane. 

(n.r. De ce nu se transferă?) Mă gândesc că nu a venit o ofertă pe banii pe care îi vrea domnul Gigi Becali. Eu cred că îi dă drumul cu 5 milioane, dar dacă nu a venit nicio ofertă, că nu l-am văzut pe Gigi Becali să vină şi să spună <<am primit ofertă de 5 milioane, dar eu vreau 10>>.

El e un fotbalist foarte bun, dar trebuie să facă pasul, acum, în vară şi să plece afară. E târziu pentru campionate precum Germania şi Anglia, poate ajunge în Arabia Saudită sau prin Emirate, dar acolo Tănase a fost golgheterul campionatului şi nu ştiu dacă au dat vreo 3 milioane jumate pe el, arabii”, a declarat Vasile Miriuţă, potrivit Prima Sport.

Olaru a vorbit la finalul meciului despre felul în care FCSB s-a impus cu UTA de o manieră categorică, dar și despre stagiul de pregătire din Turcia urmat de revenirea în România - partida de pe Arena Națională s-a disputat la o temperatură de -8 grade Celsius. 

"Să știți că e dificil. Am făcut ieri un antrenament pe sintetic, dar încă se simte diferența. Încercăm să ne adaptăm, să fim bine și săptămâna asta. Urmează un meci dificil. Cel mai tare am resimțit frigul când am ieșit de la pauză. Putem spune că m-am încălzit cu golurile marcate.

Am făcut și câțiva pași greșiți, știm, putea fi mai mare diferența, dar ne bucurăm că luăm puncte și ne distanțăm de combatante. Toate meciurile sunt dificile. Noi ne facem jocul nostru. Dacă jucăm în acest fel, cu greu vom putea fi opriți.

Nu mă gândesc la transfer deocamdată. Trebuie să-mi fac treaba aici. Mă gândesc la campionat și după la transfer. Eu îmi doresc, normal, la sfârșitul campionatului. Momentan sunt aici și trebuie să-mi îndeplinesc obiectivul cu echipa. Deja am patru ani aici și cred eu că e momentul să câștigăm campionatul”, a spus Darius Olaru după meci.

CLASAMENT / SUPERLIGA 

1. FCSB - 47 de puncte

2. CFR Cluj - 36 de puncte

3. Rapid București - 36 de puncte

4. U Craiova - 34 de puncte

5. Sepsi - 33 de puncte

6. Farul - 33 de puncte

7. ”U” Cluj - 32 de puncte

8. Petrolul - 30 de puncte

9. FC Hermannstadt - 29 de puncte

10. Oțelul - 27 de puncte

11. FCU Craiova - 27 de puncte

12. FC Voluntari - 25 de puncte

13. UTA - 24 de puncte

14. Poli Iași - 23 de puncte

15. Dinamo - 16 puncte

16. FC Botoșani - 15 puncte

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!