UTA Arad se mută din nou! Mircea Rednic a dezvăluit unde se va juca următorul meci de ”acasă”

Mircea Rednic Farul Constanta UTA Arad UTA Arad - Farul Constanta Superliga Mircea Rednic și Cătălin Anghel / Foto: Sport Pictures
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 16 Decembrie 2023, 16:51
Data actualizarii: Sambata 16 Decembrie 2023, 16:51

UTA Arad și Farul Constanța au remizat la Sibiu, scor 0-0, în etapa cu numărul 20 din Superliga României.


Chiar dacă a pus accent pe ocaziile pe care le-a avut echipa sa în prima parte a jocului, Mircea Rednic a tras o concluzie după meciul cu campioana Farul Constanța. Antrenorul crede că rezultatul este unul echitabil.

Tehnicianul „Bătrânei Doamne” a dezvăluit că echipa sa va reveni pe stadionul ”Francisc Neuman” din Arad în primul meci din 2024. În ultima vreme, UTA a evoluat la Oradea și la Sibiu în meciurile din deplasare, deoarece gazonul de pe propriul stadion a fost schimbat.

La flash-interviu, Rednic a scos în evidență și problemele cu care se confruntă UTA în ultima perioadă, având în vedere că echipa sa nu joacă meciurile de pe teren propriu în Arad.

Mircea Rednic: ”Ne doream mai multe puncte”

„Nu știu dacă mulțumește pe cineva, dar ca joc... în prima repriză am avut două sau trei oportunități de a înscrie, n-am făcut-o. Ne-am precipitat, ultima pasă n-a fost cea care trebuia să fie. În a doua repriză a fost un joc în care ne-am anihilat ambele echipe. În prima repriză cred că am avut un plus. Cu mai multă atenție și mai multă concentrare, poate am fi reușit să marcăm și altfel se disputa partida. 

Sincer să fiu, un rezultat echitabil. Nici noi și nici ei n-am fost periculoși și nu am avut ocazii în repriza a doua. La faze fixe, Farul sunt foarte periculoși, întotdeauna au înscris. În momentul de față, ne doream mai multe puncte. Mai avem un singur meci. Ne concentrăm pentru ultimul meci, o să zic că jucăm acasă, dar nu jucăm acasă. Și suporterii îi înțeleg, le e greu. Una era dacă jucam acasă cu stadionul plin, alta ar fi fost exprimarea jucătorilor. Nu ai cum să nu reacționezi când suporterii te încurajează.

Se va juca! (n.r. - în prima etapă din ianuarie la Arad). Poate am fi putut să riscăm. S-a luat decizia ca meciul următor să-l jucăm la Cluj. Ne-am descurcat destul de bine pentru câte meciuri am jucat pe teren neutru. Cred că putem mai mult. Jucăm de la egal la egal cu echipe care și-au propus play-off-ul”, a spus Mircea Rednic, la flash-interviu.

În urma acestui rezultat, UTA Arad a rămas pe locul 13, cu 23 de puncte, la șase puncte distanță de zona play-off-ului, în timp ce Farul, cu 29 de puncte, a urcat, cel puțin temporar, pe locul șase.

UTA va juca tot pe teren propriu în ultima partidă din 2023, cu Universitatea Craiova, la Cluj, în timp ce Farul Constanța va primi vizita celor de la Rapid.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!