Ardelenii au obținut a treia victorie la rând, însă Mariu Șumudică este încă nemulțumit.

Marius Șumudică: ”Nici eu nu sunt colacul de salvare la CFR Cluj!”

Tehnicianul a fost dezamăgit când a aflat că Meriton Korenica are șanse mari să plece de la CFR Cluj în condițiile în care ardelenii au pierdut deja mulți fotbaliști. De altfel, Șumudică a fost nemulțumit de faptul că formația din Gruia nu poate încă să legitimeze noi jucători.

Un meci greu. În momentul în care întâlneşti jucători tineri, care sunt proaspeţi, au o filozofie de joc… Ţin să-l felicit pe Ovidiu Burcă pentru că a implementat această filozofie. Şi la Dinamo, şi la Galaţi, acum şi la Sepsi.

N-am vrut să risc. Am avut şi eu probleme, am schimbat la pauză, le-am dat câte 45 de minute. E clar că suntem nepregătiţi şi n-avem de unde să dăm. Dacă n-avem benzină, de unde să dăm?

(n.r: de plecarea lui Korenica) Vorbiţi cu conducerea clubului, eu sunt ultimul care află. Dacă în fiecare săptămână pleacă un jucător, pleacă un jucător… Înţeleg că clubul trebuie să aducă bani, dar nici eu nu sunt colacul de salvare.

Încercăm să facem ceva. În momentul de faţă suntem aproape de play-off dar suntem aproape şi de retrogradare. Avem nevoie de jucători proaspeţi. Ce să le ceri jucătorilor? Nu ştiu nici lucrul ăsta (n.r. când vor putea fi legitimați noii jucători). Mi se spune în fiecare zi că mâine, că mâine, că mâine. Mi-e şi ruşine să mă duc la Cluj şi să-i văd pe jucătorii care se antrenează în fiecare zi şi eu nu pot să îi înregimentez.

Pentru un antrenor contează prezentul. Aşa că am câştigat cu FCSB meciul 100. Astea se uită. Îi felicit pe cei de la Sepsi, au jucători, au pepinieră, consider că e o echipă frumoasă a acestui campionat”, a spus Marius Șumudică după meci.