Cele două echipe și-au dat întâlnire duminică seară, de la ora 18:15, la Arad, pe ”Francisc von Neuman”, în etapa cu numărul 12 din sezonul regulat al Superligii României.

  • La capătul celor 90 de minute, UTA s-a impus cu 1-0 și a înregistrat, astfel, toate cele trei puncte

”Îți meriți soarta, Șumudică!” Marian Iancu a descris-o într-un singur cuvânt pe CFR Cluj după eșecul cu UTA

Marian Iancu a scris pe rețelele social media că CFR Cluj a arătat ca o echipă mediocră și a sugerat, așadar, că ”Bătrâna Doamnă” a meritat victoria duminică seară.

”UTA a fost mai logică și mai pragmatică decât mediocrii de la CFR Cluj!”, a scris Marian Iancu pe Facebook.

De altfel, fostul patron de la Poli Timișoara l-a înțepat și pe Marius Șumudică, antrenorul ”feroviarilor”, sugerând că schimbarea Biliboc - Șfaiț din minutul 58 nu a fost inspirată deloc.

”Dacă ești Șumudică și-l schimbi pe Biliboc cu Șfaiț, îți meriți soarta”, a continuat Iancu tirada pe rețele.

După eșecul cu UTA, CFR Cluj rămâne pe locul opt în clasament cu 16 puncte. Cinci victorii, o remiză și 6 eșecuri au până acum ardelenii, după 12 runde disputate din sezonul regulat.

Cum arată clasamentul Superligii României